Procedura de azil

Care sunt tipurile de proceduri de azil în Republica Moldova:

  • procedura ordinară  durează de la o lună până la 6 luni. Aceasta poate fi prelungită cu încă 3 luni cu informarea, în formă scrisă, a solicitantului despre termenul prelungit.  
  • procedura rapidă are loc în termen de 15 zile.  Cererile care constituie obiectul procedurii rapide sunt cererile abuzive, evident nefondate, sau depuse de către o persoană care ar prezenta o ameninţare pentru securitatea naţională şi ordinea publică.
  • procedura în cazul persoanelor cu necesităţi speciale (minori neînsoţiţi,  persoane cu tulburări psihice, victimele torturii sau ale violenţei) se desfășoară în cadrul procedurii ordinare. Cererile depuse de categoriile menționate nu constituie obiectul procedurii rapide. 
  • procedura de reunificare a familiei  se va iniţia în privinţa beneficiarului dacă există o decizie irevocabilă de acordare a acestui drept; Beneficiarul unei forme de protecţie poate solicita reunificarea familiei argumentând prin declaraţii care le semnează că membrii familiei sale nu cad sub incidenţa clauzelor de excludere. Reunificarea familiei se efectuează pentru soţ/soţie și copil/ii.
  • procedura de acordare a protecției temporare -  se acordă prin hotărâre de Guvern, la propunerea Ministerului Afacerilor Interne, în baza unui raport prezentat de Biroul migraţie şi azil privind necesitatea de acordare a protecţiei temporare. Prin hotărâre de Guvern, se stabilesc măsurile şi perioada pentru care se acordă protecţia temporară,  în baza evaluării situaţiei date, fiind luate în considerare cauzele eventualelor afluxuri de persoane.  

Ce este consilierea juridică pe perioada procedurii de azil:
Solicitanții de azil au dreptul la consiliere juridică pe perioada examinării cererii sale de azil atât în faza administrativă, cât și în cea judiciară. Aceasta este oferită gratuit de partenerii Biroului migrație și azil: ONG ”Centrul de Drept al Avocaților” și Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat. Solicitanții pot să-ș aleagă reprezentantul său legal, gratuit sau contra plată, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare potrivit declarației de venit a persoanei.   

Contactele partenerilor Biroului migrație și azil:
“Centrul de Drept al Avocaților” (consiliere/asistență juridică) 
Adresa: Str. Vlaicu Pârcălab 8 MD-2009, Chișinău, Republica Moldova.
Tel: (+373 22) 240 899   Fax: (+373 22) 240 898
e-mail: law-center@cda.md web site: www.cda.md

Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat 
Str. Alecu Russo nr. 1 bl. ”A1” br. 35, 36 MD – 2068 Chișinău,
Republica Moldova. Tel:/fax: (+37322) 496 953, 496 339, 310065                                              
e-mail: ot_chisinau@cnajgs.md