Condiții de trai mai bune pentru solicitanții de azil și de protecție temporară în Republica Moldova

Zilele acestea, la Centrul de Cazare al Inspectoratului General pentru Migrație s-a încheiat un amplu proiect de reabilitare și îmbunătățire a condițiilor de recepție a beneficiarilor. Pe parcursul ultimelor douăsprezece luni, echipa IGM, cu suportul partenerilor de dezvoltare, a reușit să renoveze capital blocurile sanitare, să construiască un teren de joacă pentru copii, să

Raport privind deplasările în străinătate BMA 2022

Biroul migrație și azil prezintă informația privind delegarea angajaților BMA la activități de instruire, seminare, training-uri, conferințe, vizite de studii și de informare efectuate peste hotarele țării pentru perioada anului 2022.

Investiții străine

asociat al persoanei juridice Lista actelor pentru acordarea dreptului de şedere asociatului/ acţionarului persoanelor juridice cu investiţii străine înregistrate în RM: Demersul tipizat; Paşaportul naţional al străinului; Extrasul din Registrul de stat al unităţilor de drept sau, după caz, extrasul din Registrul acţionarilor; Confirmarea investiţiilor de către auditorul acreditat sau darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare medicală şi a contribuţiilor sociale, care atestă crearea locurilor de muncă; Cazierul judiciar din ţara de origine legalizat/apost

Drepturi și obligații

Care sunt drepturile și obligațiile solicitanților statutului de apatrid: Drepturile: în perioada examinării cererii, solicitantul are dreptul să se afle în Republica Moldova şi poate fi îndepărtat de pe teritoriul acesteia doar în cazul în care există motive de securitate naţională sau de ordine public; Biroul migrație și azil eliberează solicitantului un certificat ce îi confirmă statutul (certificat de confirmare) pe toată perioada examinării cererii; în comunicarea verbală sau scrisă solicitantul poate folosi limba maternă sau o altă limbă pe care o posedă.

Legislația internațională

Declarația Universală a Drepturilor Omului, din 10.12.1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.217-XII din 28.07.1990 Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptată l a Roma la 4.11.1950, la care Republica Moldova a aderat la 30.12.1998 Convenția Consiliului Europei cu privire la combaterea traficului de fiinţe umane, semnat la Varșovia, la 3.05.2005, intrată în vigoare pentru Republica Moldova la 09.12.2005 Acordul privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală între Republica Moldova şi Co

Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.