Prezentare IGM

Prezentare IGM Informaţii generale. Inspectoratul General pentru Migrație (în continuare – IGM) este o autoritate administrativă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care asigură, în condițiile legii, implementarea politicilor statului în domeniile migrației, azilului, apatridiei și integrării străinilor, precum și a legislației relevante acestor domenii.

Dreptul de ședere permanentă

Cine poate solicita: străinii titulari ai dreptului de şedere provizorie (3 ani în cazul străinului căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova sau 5 ani – din alte categorii), excepție făcând străinii înmatriculaţi la studii, persoanele cu funcţii de conducere din cadrul unei persoane juridice cu activităţi în domeniul tehnologiei informaţiei şi specialiştii în domeniul tehnologiei informaţiei, lucrătorii detaşaţi, străinii angajaţi în proiecte investiţionale de importanţă naţională, lucrătorii rezidenţilor zonelor economice libere, străinii angajaţi în proiecte de asistenţă externă, străi

Repatrierea

Cine poate solicita: persoanele străine care s-au născut pe teritoriul Republicii Moldova, precum și urmașii acestora. Ce documente sunt necesare pentru solicitarea dreptului de repatriere (în original și copie): 1. cererea de acordare a dreptului de repatriere de formă stabilită. 2. Originalul şi copia a paşaportului naţional, cu menţiunile corespunzătoare aplicate de organul de control al frontierei de stat (ce confirmă data şi locul trecerii frontierei de stat), şi copia de pe viza de lungă şedere (pentru străinii care intră pe bază de viză); 3.

Protecţie victime

trafic de fiinţe umane Lista actelor de acordare a dreptului de şedere provizorie pentru victimele traficului de fiinţe umane (42/1): Cererea de forma stabilită; Originalul şi copia paşaportului naţional, cu menţiunile corespunzătoare aplicate de organul de control al frontierei de stat; Ordonanţa organului de urmărire penală de recunoaşterea sa în calitate de parte vătămată; Confirmarea privind adresa de domiciliu sau de reşedinţă în Republica Moldova; Foto color 3×4.

Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.