Dialog moldo-canadian pe aspecte ce vizează migrația: Consolidarea cooperării pentru integrarea refugiaților și gestionarea fluxurilor migratorii

La data de 4 iulie 2024, a avut loc o întrevedere bilaterală importantă între șeful-adjunct al Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), domnul Vadim Popovici, și doamna Mélanie Noël, noul manager de program pe aspecte de migrație din cadrul Ambasadei Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.

Întâlnirea a facilitat un dialog amplu pe tema migrației, cu accent pe modul de gestionare a proceselor migraționale la nivel național în Republica Moldova. Domnul Popovici a prezentat structura și modul de operare al IGM la nivel teritorial, oferind o imagine detaliată a aspectelor ce țin de legalizarea șederii străinilor pe teritoriul țării, schimbarea statutului migrantului, migrația de muncă, precum și provocările și tendințele actuale în contextul războiului din regiune.

Doamna Noël a manifestat un interes deosebit pentru procedura de acordare a protecției temporare, un concept inexistent în legislația canadiană. De asemenea, au fost abordate aspecte privind integrarea persoanelor strămutate din Ucraina în Republica Moldova.

Ulterior discuțiilor, doamna Noël, însoțită de reprezentanți ai UNHCR, a vizitat unul dintre centrele IGM de documentare cu protecție temporară. Această vizită a avut ca scop prezentarea practică a mecanismului de acordare a protecției temporare. De asemenea, au fost explicate modalitățile de interacțiune cu societatea civilă și măsurile de integrare puse la dispoziția străinilor de către IGM și partenerii săi.

Întâlnirea s-a încheiat cu exprimarea angajamentului ambelor părți de a continua dialogul pe teme legate de migrație. S-a pus accent pe împărtășirea celor mai bune practici și pe consolidarea cooperării în vederea consolidării instituționale a IGM.

Ultimele știri               
Lista statelor ai căror cetățeni dețin permise de ședere permanentă și provizorie valabile
Ești student străin și vrei să aplici la studii în una din instituțiile de învățământ în Republica Moldova
Vorbește-ne despre experiența ta la IGM iar noi vom îmbunătăți constant serviciile acordate
IGM a depistat în ședere ilegală 7 străini
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.