8 străini din Ucraina depistați de BMA muncind ilegal

În cadrul măsurilor organizate de către ofițerii BMA în sudul țării, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, au fost depistați 8 străini originari din Ucraina, care se aflau pe teritoriul țării cu încălcarea prevederilor legale.

Bărbații, cu vârstele cuprinse între 24 și 52 de ani, desfășurau activitate de muncă pe teritoriul raioanelor Basarabeasca, Cimișlia, și Ceadâr-Lunga, în lipsa permiselor de ședere.

Urmare celor constatate, străinii au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 24000 lei și au fost obligați să părăsească teritoriul țării în termen de 5 zile, cu aplicarea interdicției de intrare pentru o perioadă de 3 ani.

Monitorizarea permanentă și controlul asupra respectării legislației, precum și combaterea șederii ilegale a străinilor sunt domeniile prioritare de activitate ale Biroului migrație și azil al MAI.

Totodată, atenționăm cetățenii străini și agenții economici despre respectarea regulilor de ședere și angajare în câmpul muncii a străinilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Sesizează o ședere ilegală a străinilor pe întreg teritoriul țării la numerele de telefon:

Zona de Nord a țării: 0231-61996, 079224800

Zona Centru a țării: 022-274018, 079119211

Zona de Sud a țării: 0299-47215, 078740962

Centrul de Apel al BMA: 022-820007
imagine IGM

Ultimele știri               
Maintenance work on the e-Filing platform
Attention: businesses and foreign nationals holding residence permits for employment purposes.
Gender Equality Guide for Foreigners in the Republic of Moldova
Attention to persons displaced from Ukraine
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.