În perioada 23-27 ianuarie curent,angajații Biroului migrație și azil, împreună cu reprezentanți ai IGPF și MAI, au beneficiat de un curs de instruire a formatorilor organizat de Centrul de Drept al Avocaților, cu tematica: „Profilarea și intervievarea persoanelor la frontieră în fluxuri migraționale mixte”. Participanții au fost instruiți de experți în domeniul migrației și securității din cadrul FRONTEX și Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale, Silvia Lobontiu și Maciej Wilgan.
În cadrul instruirii, pe lângă aspectele teoretice, o atenție sporită s-a acordat și exercițiilor practice, cum ar fi, exercițiile de profilare la traversarea frontierei, adică de observare a diferitor persoane pentru identificarea călătorilor suspecți, realizate în colaborare cu Poliția de Frontieră.
Formatorii urmează să desfășoare sesiuni de instruire cu angajații BMA pentru asigurarea dezvoltării profesionale a întregului efectiv.
Gestionarea corespunzătoare a fluxurilor migratorii implică garantarea unui tratament corect al resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în statele membre, intensificarea măsurilor de combatere a migrației clandestine și promovarea unei cooperări mai strânse cu țările terțe în toate domeniile.

