A fost semnat Memorandumul de înțelegere dintre MAI și Agenția ONU pentru Refugiați

Astăzi, 04 august 2022, Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, în comun cu reprezentantul Biroului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca Bonelli au semnat Memorandumul de înțelegere între MAI și UNHCR cu privire la cooperarea în scopul gestionării eficiente a crizei refugiaților și susținerea țărilor-gazdă afectate de conflictul din Ucraina.

Prin semnarea actului, se pune în aplicare și un plan de acțiuni care va capacita MAI, în special prin intermediul Biroului Migrație și Azil, de a răspunde fluxurilor de refugiați din Republica Moldova, de a asigura protecție și asistență internațională, în timp util și eficient, persoanelor relocate. Astfel, organizațiile semnatare se angajează să lucreze în comun la conceperea abordărilor umanitare și bazate pe reziliență atât pentru refugiați, cât și pentru comunitățile gazdă, având ca rezultat, inclusiv, mobilizare de resursele necesare țării gazdă.

Urmare a semnării acestui Memorandum de înțelegere și a Planului comun de acțiuni, va fi instituit Comitetul comun de lucru, care va permite identificarea soluțiilor durabile pentru dezvoltarea capacităților instituționale ale MAI și serviciilor subordonate, astfel, oferind reziliență țării noastre, la eventuale noi crize umanitare de viitor.
imagine IGM

Ultimele știri               
Maintenance work on the e-Filing platform
Attention: businesses and foreign nationals holding residence permits for employment purposes.
Gender Equality Guide for Foreigners in the Republic of Moldova
Attention to persons displaced from Ukraine
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.