În ajunul zilei de 18 decembrie, pentru marca Ziua Internațională a Migranților, angajații Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne au împărțit daruri simbolice cu mesajul „Moldova e și casa ta”. Acțiunea dată are menirea de a sublinia că Republica Moldova s-a aliniat celor mai înalte standarde internaționale în domeniul migrației și azilului, cu un angajament puternic de a facilita migrația legală, de a moderniza procedurile de admisie, monitorizare și evidență a străinilor și de a îmbunătăți procesul de integrare a acestora. Gestionarea migrației presupune o cooperare și un angajament la nivel regional și mondial, solidaritate și o implicare conștiincioasă. Migranții se găsesc în fiecare parte a lumii. Migrația a accelerat dezvoltarea în creștere și disparitățile în creștere dintre diferitele regiuni ale lumii. Migrația este, de asemenea, accelerată de forțele politice, sociale și economice. Având în vedere migrația în creștere, Adunarea Generală a ONU din 4 decembrie 2000, a declarat 18 decembrie drept Ziua Internațională a Migranților. Ziua Internațională a Migranților nu este o sărbătoare publică, ci o zi de observare globală, când restul lumii arată solidaritate și sprijin pentru migranți. În prezent în Republica Moldova sunt documentați cu acte de identitate valabile circa 20 mii de străini, dintre care cca 3000 în regiunea transnistreană și circa 3300 cetățeni ai Ucrainei.

