Întâlnirile ofițerior IGM cu studenții de la Universitatea de Stat a Moldovei și Academia de Studii Economice din Moldova

Prevenirea șederii ilegale și conștientizarea riscurilor la care se expun în situația nerespectării cadrului normativ au fost subiectele de discuții la întâlnirile ofițerilor IGM cu studenții de la Universitatea de Stat a Moldovei și Academia de Studii Economice din Moldova.

Dialogul ofițerilor IGM cu cei peste 100 de studenți din Camerun, Congo, Nigeria, Madagascar, Benin, Germania, Ucraina, Turcia prezenți la întruniri,  s-a axat pe informarea tinerilor referitor la termenele de ședere legală în Moldova, inclusiv  pe problemele cu care se confruntă studenții străini pe teritoriul țării noastre, precum și oportunitățile de integrare care vin la pachet o data cu obținerea unui  drept de ședere la studii.

Necesitatea acestor întâlniri derivă din prerogativele IGM atribuite misiunii sale, care ţin de controlul legalității șederii străinilor pe teritoriul Republicii Moldova şi facilitarea integrării cu succes a celor care aleg să locuiască în Republica Moldova.

Pe parcursul anului 2023, de către IGM a fost acordat drept de ședere provizorie în scop de studii pentru 2525 străini, dintre care cei mai mulți studenților din India(1304), Israel(884), Ucraina (154), SUA (95) și  Federația Rusă (88).
imagine IGM

Ultimele știri               
Maintenance work on the e-Filing platform
Attention: businesses and foreign nationals holding residence permits for employment purposes.
Gender Equality Guide for Foreigners in the Republic of Moldova
Attention to persons displaced from Ukraine
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.