Adjuncta Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați, Kelly Clements și reprezentanta Agenției ONU pentru Refugiați în Republica Moldova, Francesca Bonelli în vizită la Centrul provizoriu de gestionare a crizei din Palanca

La 10 mai 2022, o delegație a UNHCR în frunte cu Kelly Clements, Adjuncta Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați, împreună cu Francesca Bonelli, reprezentanta UNHCR Moldova, s-a aflat în vizită de informare la Centrul provizoriu de gestionare a crizei din localitatea Palanca, aflat sub conducerea Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA), de la deschidere până în prezent.

În cadrul vizitei, delegația UNHCR a fost întâmpinată de către directorul BMA, Mihail Vodă, conducerea centrului și alți funcționari, implicați nemijlocit în procesul de gestionare a fluxului de migrație și integrării străinilor în Republica Moldova. Părțile au discutat despre provocările apărute pe parcursul crizei umanitare fără precedent, problemele identificate și posibilitatea colaborării ulterioare, în scopul soluționării acestora.

Dna Clements a vizitat de asemenea punctul de trecere a frontierei de stat și gara auto de la Palanca cu scopul de a se întâlni cu autoritățile și organizațiile care gestionează situația la frontieră și prestează servicii în apropierea punctului de frontieră. Un alt obiectiv în cadrul vizitei a fost întâlnirea cu refugiații din aceste locații și înregistrarea problemelor cu care aceștia se ciocnesc departe de casă.

Dna Kelly Clements se află într-o vizită oficială la Chișinău, în perioada 8-11 mai și îl însoțește pe Secretarul General al ONU, Antonio Guterres în vizita sa la Chișinău din perioada 9-10 mai, care, după cum a menționat în cadrul întrevederii cu prim-ministra Natalia Gavrilița, se află în Republica Moldova în premieră. Înaltul demnitar, clasifică vizita sa drept o misiune de solidaritate, pentru a mulțumi Republicii Moldova pentru deschidere, generozitate și exemplul de umanitate de care dă dovadă. În același timp a subliniat că ONU a fost alături de Republica Moldova în momente de dificultate și va rămâne un partener de încredere și în continuare.
imagine IGM

Ultimele știri               
Special ranks and distinctions for GIM’s officers
Happy Independence Day, Republic of Moldova!
An Agreement on readmission ratified between Moldova and Azerbaijan
New amendments to the Law on Asylum in the Republic of Moldova have entered into force
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.