Centrul de cazare al Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA) este casa comună pentru solicitanții de azil, unde conviețuiesc persoane de diferite religii și naționalități. Spiritul sărbătorii Învierea Domnului este păstrat de creștini, motivat de administrația centrului și ONG „Centrul de Caritate pentru Refugiați”, care desfășoară permanent acțiuni de integrare socială a beneficiarilor.
În ajunul sfintei sărbători, solicitanții de azil au avut parte de un eveniment-surpriză. Rând pe rând, au fost pregătite bucatele de Paște. Copii, asistați de maturi au avut posibilitatea să decoreze și să vopsească ouăle, să asculte sfaturile și legendele despre sărbătoarea religioasă. Beneficiarii, voluntarii și angajații centrului s-au dedicat acestui eveniment în totalitate, așa cum se obișnuiește în familie. Maturii emoționați, cu gândul la casele lor și copiii veseli au primit pachete cu daruri tradiționale.
Această sărbătoare, organizată, în special pentru beneficiarii Centrului de cazare al BMA, a fost posibilă grație ONG-ului „Centrul de Caritate pentru Refugiați” și administrației centrului. Solicitanților de azil le-au fost create condițiile necesare pentru a se simți acasă.
Menționăm că BMA salută parteneriatele cu organizațiile neguvernamentale prietenoase imigranților. Evenimentele comune vin să sporească atenția față de nevoile străinilor și să faciliteze integrarea acestora în Republica Moldova.

