Prezentarea raportului privind activitatea Direcției imigrări a Biroului migrației și azil pentru anul 2019

La data de 15.01.2019 Directia Imigrări a prezentat în fața conducerii BMA al MAI, nota informativă cu privire la activitatea Direcției pentru anul 2019, axîndu-se pe: reușitele, datele statistice, dinamica procesului în prestarea serviciilor, precum și perspectivele pentru anul 2020. În perioada anului 2019 Direcţia imigrări si-a desfasurat activitatea in conformitate cu

Prezentarea experienței Republicii Moldova în domeniul integrării străinilor

În perioada 29-30 iunie 2017 în orașul Gdansk, Polonia s-a desfășurat Conferința “Orașe care integrează. Integrare-siguranță”, organizată de către primăria din or. Gdansk, Centrul European de Solidaritate, Centrul de Suport al Imigranților în parteneriat cu OIM, ICNUR și Uniunea metropolelor orașelor poloneze. În cadrul evenimentului au fost prezentate bunele practici de

Prezentarea BMA în cadrul „Moldova Automotive Days 2017”

Biroul migraţie şi azil al MAI a participat la evenimentul important din industria componentelor auto „Moldova Automotive Days 2017”, ce s-a desfășurat la Chișinău, în perioada 13-14 iunie 2017. Evenimentul este dedicat atragerii investițiilor străine în industria de automotive din Republica Moldova, promovării parteneriatelor de afaceri dintre furnizorii locali și companiile

Prezentare IGM

Prezentare IGM Informaţii generale. Inspectoratul General pentru Migrație (în continuare – IGM) este o autoritate administrativă din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, care asigură, în condițiile legii, implementarea politicilor statului în domeniile migrației, azilului, apatridiei și integrării străinilor, precum și a legislației relevante acestor domenii.

Presa

Solicitări presă Persoana responsabilă pentru comunicarea cu presa: Aliona COZONAC E-mail: presa@igm.gov.md Tel: 022-265-603 Adresa: Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 124, MD-2012 Web site: igm.gov.md/ro

Prelungirea vizelor

Informație generală: Viza care s-a acordat pe un termen de şedere mai mic de 90 de zile poate fi prelungită cu noi termene, astfel încât durata totală a şederii acordate să nu depăşească 90 de zile calendaristice în decusrul oricărei perioade de 180 zile calendaristice, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 zile precedente fiecărei zile de ședere.

Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.