Recent a avut loc ședința de bilanț pentru primele 6 luni ale anului 2020 a Biroului migrație și azil (BMA) al Ministerului Afacerilor Interne. În cadrul ședinței au fost examinate progresele instituției în domeniile de activitate, cauzele nerealizării unor obiective, priorități propuse spre realizare pentru semestru II ale anului curent.
Author: Nicolai
Ședința de lucru pentru elaborarea Profilului Migrațional Extins (PME) al RM
La 17 decembrie curent Biroul Migrație și Azil al MAI a organizat și desfășurat Ședința de lucru al membrilor Grupului Tehnic de Lucru (GTL) interinstituțional
Ședința de totalizare a IGM pe perioada a 12 luni ale anului 2023
La 22 ianuarie IGM a prezentat raportul anual de activitate și rezultatele obținute pentru anul 2023. Au fost analizate provocările identificate și oportunitățile de realizare a obiectivelor centrate pe problemele străinilor prezenți pe teritoriul Republicii Moldova. Anul 2023 pentru autoritatea competentă pentru străini, a fost unul reformator. Impactul reorganizării s-a
Șef adjunct al Inspectoratului General pentru Migrație
Masterand- Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea Transfrontalieră de Științe penale și criminalistică, (2023-prezent). Master– Magistru în automatică și informatică Universitatea Tehnică din Moldova, (2001-2002); Instruire- Cyber Educator – Implementing Behavioural Science Perspectives for Improved Cybersecurity Awareness Education in Organisations, Chișinău, 05.02.2023-09.02.2023 (cu obținerea certificatului internațional de conformitate); Instruire – Identitate digitală și înregistrarea străinilor… Continue reading Șef adjunct al Inspectoratului General pentru Migrație
Șef al Inspectoratului General pentru Migrație
Șef al Inspectoratului General pentru Migrație Mihail VODĂ (numit prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 45 EF din 21.03.2023) Comisar – șef Data şi locul naşterii: 21 iunie 1984, orașul Nisporeni, Republica Moldova.
Șeful IGM, domnul Mihail Vodă cu un mesaj de salut și solidaritate la lansarea Proiectului ,,Sprijin pentru refugiații din Ucraina prin intermediul mass-media”,Astăzi Centrul pentru Jurnalism Independent
în parteneriat cu UNESCO și cu sprijinul Japoniei lansează Proiectul Sprijin pentru refugiații din Ucraina prin intermediul mass-media”.
Scopul acestui proiect este să ofere suport instituțional presei
care ulterior va susține persoanele strămutate din Ucraina creând un mediu sigur de informare și va crea acces la surse veridice de informare creșterea empatiei societății.
Amintim că în cadrul IGM
unde aceștia pot primi informații și consultații ce ține de accesul la servicii
În atenția străinilor!!!
Străinii care doresc să se înscrie la cursurile de limba română pot contacta Centrul de Integrare pentru Străini al Biroului migrație și azil. Forma de predare on-line. mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 124, et. 2, of. 219 Tel. 022 265 624
ÎN ATENȚIA STRĂINILOR!
În scopul asigurării bunei desfășurări a activității Ghișeului de documentare a străinilor precum și prevenirea în continuare răspândirii virusului COVID-19, Biroul Migrație și Azil îndeamnă cetățenii străini să se programeze prealabil pentru preluarea datelor biometrice. Programarea se realizează prin intermediul Centrului de Apel, la numărul de telefon 022 820-007. Programul
