Angajații BMA au primit distincții cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova

La 26 august, în cadrul ceremoniei dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova, angajații și veteranii sistemului afacerilor interne au fost apreciați de conducerea MAI cu distincții, diplome de onoare și grade speciale. Cu această ocazie, ministrul afacerilor interne, Ana Revenco a adresat un mesaj de felicitare și apreciere colegilor pentru efortul, munca enormă și

Angajații IGM instruiți de Consiliul Europei în domeniul apatridiei

Angajații Inspectoratului General pentru Migrație de comun cu reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului au participat, în intervalul 6-7 iulie, la Atelierul privind directivele UE în domeniul apatridiei în cadrul Proiectului cu Consiliul Europei ,,Consolidarea protecției drepturilor omului ale refugiaților și migranților din Republica Moldova”, unde IGM este beneficiar.

Angajații Inspectoratului General pentru Migrație apreciați de Ziua Poliției Naționale

De Ziua Poliției Naționale, conducerea MAI a acordat, în termen, grade speciale, distincții și diplome de onoare pentru 24 ofițerii și funcționari publici din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație. În cadrul evenimentului solemn, Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a mulțumit pentru munca, devotamentul şi profesionalismul de care au dat dovadă în activitate.

Anuar Statistic „Imigrarea străinilor, azilul și apatridia în Republica Moldova în anul 2019”

Biroul migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne oferă utilizatorilor prima ediție a Anuarului Statistic Imigrarea străinilor, azilul și apatridia în Republica Moldova. Anuarul Statistic este unul din instrumentele tradiționale ale statisticii, care permite cunoașterea situației, ca fundament esențial în elaborarea tuturor politicilor publice ce țin de domeniul

Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.