Acreditare jurnaliști

Pentru a asigura accesul reprezentanților presei la informațiile de interes public, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) acordă la cerere, fără discriminare, acreditări permanente sau temporare jurnaliștilor și altor reprezentanți ai mass-media. Persoanele acreditate vor avea acces prioritar la informațiile difuzate și evenimentele organizate de MAI.

Acte de identitate

Act de identitate – act de identitate oficial, eliberat de autoritatea competentă pentru străini în conformitate cu prevederile legii, care atestă identitatea si statutul juridic al străinului, și după caz, domiciliul sau reședința titularului.

Acte legislative

Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 Codul contravenţional nr.218-XVI din 24.10.2008 Codul penal nr. 985-XV din 18.04.2002 Codul de procedură penală nr.122-XV din 14.03.2003 Legea nr.320 din 27.12.2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului Legea nr. 158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public Legea

Acte normative

Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Inspectoratului General pentru Migrație

„Fiecare străin pe care îl ai în față este ca o carte – o sursă de informare și de ameliorare pentru tine”

Republica Moldova este pregătită pentru integrarea străinilor. Țara noastră are de câștigat de la fiecare dintre ei și nu doar din punct de vedere social sau cultural. O spun reprezentanții diasporei moldovenești reîntorși acasă după ce au studiat, au muncit și au acumulat experiență de viață departe de casă. După 9 ani de studii la Paris, Alexandru Magnet a înființat o

„PRIMUL LA DATORIE!” – MAI prezintă activitatea începând din data de 24 februarie prin intermediul unui film reportaj

„Primul la datorie!” este un film reportaj care arată activitățile întreprinse de sistemul afacerilor interne, în apărarea patriei, încă din primele momente ale invadării Ucrainei de către Rusia, ziua de 24 februarie 2022.Reportajul cu o durată de 7 minute prezintă confruntările și provocările, la care toate armele din cadrul sistemului afacerilor interne au trebuit să

„Republica Moldova trăiește epoca sa de aur din punct de vedere al deschiderii față de investitorii străini”

Natalia era obișnuită să fie mereu printre primii studenți la capitolul reușitelor academice. Așa a fost atât timp cât a studiat acasă, în Moldova. Când a ajuns la Praga, a realizat că nu prea poate să facă nimic extracurricular. Să țină pasul orelor de la facultate era mult mai complicat din momentul în care a devenit studentă la economie în Cehia, la Charles University.

„Sunt Sandra, din Madagascar, și îmi place să învăț în Republica Moldova”

Chișinău, 12 decembrie 2023: Republica Moldova găzduiește câteva zeci de mii de cetățeni străini. Mulți dintre ei s-au stabilit aici înainte de începutul războiului din Ucraina. În preajma Zilei Internaționale a Migranților, marcată anual pe data de 18 decembrie, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) lansează o campanie de informare cu scopul de a promova migrația

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.