Cetățean al Republicii Arabe Siriene reținut de către ofițerii BMA

Un cetățean al Republicii Arabe Siriene, în vârstă de 32 de ani, a fost reținut la data de 14 septembrie 2017, de către ofițerii din cadrul Biroului Migrație și Azil (BMA) al MAI. Acesta era anunțat în urmărire internațională de către autoritățile Republicii Moldova și se ascundea în regiunea transnistreană.

Cetățeanul sirian a intrat fraudulos pe teritoriul Republicii Moldova, făcând uz de pașaport cu date false, iar anterior, pentru legăturile sale cu organizațiile extremiste, acesta a fost declarat de către BMA al MAI, persoană indezirabilă pe teritoriul țării pe un termen de 15 ani.

În luna aprilie a acestui an, bărbatul a fost condamnat în baza deciziei definitive a Curții de Apel Chișinău la 8 ani de închisoare pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și șantaj.

La moment acesta a fost transmis în penitenciar, iar după ispășirea pedepsei urmează să fie îndepărtat de pe teritoriul țării.
imagine IGM

Ultimele știri               
Special ranks and distinctions for GIM’s officers
Happy Independence Day, Republic of Moldova!
An Agreement on readmission ratified between Moldova and Azerbaijan
New amendments to the Law on Asylum in the Republic of Moldova have entered into force
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.