7 copii din Ucraina și Angola, care locuiesc cu familiile în Centrul de cazare al Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA) și-au petrecut vacanța la tabăra de vară pentru copii. Cu suportul Ministerului Educației și Cercetării și organizarea taberelor pentru copii în sezonul estival 2022, în perioada 31.07-09.08.2022 copii s-au aflat la tabăra de vară ,,Perlele Nistrului” din or. Vadul lui Vodă. Scopul evenimentului a fost de a facilita integrarea tuturor copiilor în comunitatea noastră. La revenire, beneficiarii au menționat că au socializat cu mulți alți copii,de diferite etniiși auînvaţatsă trăiască în armonie nu numai cu cei din jur, dar șicu naturațării care le-a devenit a doua casă.
Acțiunile de integrare vin să sublinieze că, pentru a promovadiversitatea și incluziunea socială a persoanelor ce au solicitat o formă de protecție pe teritoriul Republicii Moldova, este necesar de a organiza activități în comun, tabăra pentru copii fiind un pas enorm pentru acest proces.
Menționăm că, Centrul de cazare al BMA reprezintă structura specializată, destinată cazării temporare a solicitanților de azil și beneficiarilor de protecție internațională, care întrunesc condițiile stabilite pentru cazare, precum și a străinilor care au fost incluși în programele de integrare. Acest Centru se află pe teritoriul mun. Chișinău, iar activitatea sa are caracter permanent. La moment, instituția găzduiește 78 de străini, dintre care 52 de adulți și 26 de copii. Cetățeni ai Ucrainei sunt 47 de persoane, dintre care 22 sunt copii.
Transportul tur-retur al copiilor a fost asigurat de către angajații BMA.

