În urma verificărilor efectuate în teren, ofițerii de migrație ai Direcției Regionale Nord a IGM au depistat la 22 iulie, în mun. Bălți 11 cetățeni străini originari din India care se aflau în ședere ilegală. Ofițerii IGM au stabilit că bărbații cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 au ignorat termenul de ședere acordat pe teritoriul țării și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de intrare în Republica Moldova. Străinii au declarat că urmau să tranziteze teritoriul statului și să ajungă în Ucraina.
Până la îndeplinirea măsurilor de îndepărtare a străinilor, persoanele au fost luate în custodie publică și plasate în Centrul de plasament temporar al străinilor al IGM. În privința acestora a fost dispusă măsura de siguranță – expulzarea cu aplicarea interdicției de intrare în Republica Moldova pentru un termen de 5 ani.
În perioada lunii iulie, direcțiile de profil ale IGM au luat în custodie publică în total 27 de străini originari din India, Nepal, Uzbekistan, Nigeria și Federația Rusă.
De la începutul anului 2024, ofițerii IGM au fost depistat și au și luat în custodie publică peste 100 de străini aflați în ședere ilegală.
IGM recomandă cetățenilor străini să se informeze despre condițiile de aflare pe teritoriul Republicii Moldova, pentru a evita situații de încălcarea a regulilor de ședere pe teritoriul țării noastre.