Măsuri speciale în contextul pelerinajului evreilor hasidici

Republica Moldova va asigura în perioada 11-22 septembrie, circa 30.000 de tranzitări (tur-retur) ale evreilor hasidici care urmează să participe la un pelerinaj în orașul ucrainean Uman pentru a marca Anul Nou evreiesc la mormântul unui important rabin. În acest sens, instituțiile din domeniul securității naționale vor aplica măsuri speciale pentru a oferi un confort optim, climat liniștit și sigur tuturor cetățenilor.

Astfel, va fi sporită activitatea în cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, dar și în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina în vederea fluidizării traficului de pasageri și excluderii riscurilor de securitate.

Începând cu 11 septembrie 2023, pasagerii curselor aeriene sunt îndemnați să se prezinte cu rezervă de timp la Aeroportul Internațional Chișinău. Accesul în aerogară va fi strict pentru personalul aeroportuar și pasagerii cu bilet pentru cursele aeriene. Se va permite intrarea în incinta aeroportului doar în baza prezentării documentului de călătorie, controlul căruia va fi efectuat de către reprezentanții administrației aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua cu înregistrarea la rută, ulterior se va prezenta la controlul de securitate, la controlul documentelor și cel vamal, urmând așteptarea cursei în sala sterilă. Aeroportul Internațional Chișinău este pregătit să primească și să gestioneze un număr sporit de aeronave și călători.

Pe drumurile naționale spre punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene, echipaje ale poliției vor asigura fluidizarea traficului întru evitarea creării ambuteiajelor și disconfortului pentru participanții la trafic. De asemenea, din cauza numărului sporit de călători cu destinația spre Ucraina, pot fi înregistrate prelungiri ale timpului de procesare a documentelor în punctele de trecere a frontierii.

Ministerul Afacerilor Interne va asigura implementarea tuturor măsurilor speciale pentru a garanta liniștea publică și derularea obișnuită a activităților cotidiene.
imagine IGM

Ultimele știri               
Special ranks and distinctions for GIM’s officers
Happy Independence Day, Republic of Moldova!
An Agreement on readmission ratified between Moldova and Azerbaijan
New amendments to the Law on Asylum in the Republic of Moldova have entered into force
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.