Ofițerii debutanți ai BMA au depus Jurământul solemn

Astăzi, 26 august 2022, a avut loc festivitatea solemnă de depunere a jurământului de către ofițerii și subofițerii debutanți, care își desfășoară cursurile de formare inițială în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI.

Astfel, 8 ofițeri ai Biroului migrație și azil al Ministerului Afacerilor Interne au depus Jurământul, asumându-și responsabilitatea să respecte legile Republicii Moldova, drepturile omului, să dea dovadă de profesionalism și vigilență în activitate.

La ceremonie au participat ministrul afacerilor interne, Ana Revenco, secretarul de stat, Daniella Misail-Nichitin, șefii subdiviziunilor MAI și alți invitați. Ofițerii BMA au fost susținuți de către conducătorii instituției și șefii nemijlociți.

Cursul de pregătire inițială contribuie la acumularea cunoștințelor și abilităților practice în domeniul legislației, integrității profesionale, drepturilor omului, studiind un spectru larg de subiecte necesare pentru îndeplinirea misiunilor de serviciu.

Dincolo de piedici, prejudecăți și temeri, noua generație de ofițeri va răzbi într-un sistem în plină reformă și va impune, indubitabil, o abordare adaptată la diversitatea provocărilor adresate ordinii și siguranței publice, indiferent de particularități.
imagine IGM

Ultimele știri               
Special ranks and distinctions for GIM’s officers
Happy Independence Day, Republic of Moldova!
An Agreement on readmission ratified between Moldova and Azerbaijan
New amendments to the Law on Asylum in the Republic of Moldova have entered into force
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.