La data de 02 martie curent, patru cetățeni ai Bangladeshului care au traversat ilegal frontiera moldo-română au ajuns în vizorul ofițerilor Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne (IGM). Urmare a demersurilor depuse în instanța de judecată, pe numele acestora au fost emise decizii privind luarea în custodie publică cu ulterioara expulzare de pe teritoriul țării.
Astfel, în scopul executării deciziei judecătorești, cetățenii Bangladeshului depistați în situație de ilegalitate au fost escortați la Centrul de plasament temporar al străinilor, unde vor fi plasați până la îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile legale.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii străinilor în Republica Moldova, combaterea migraţiei ilegale și asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale ofițerilor IGM, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Sesizează o acțiune ilegală săvârșită de un străin sau împotriva acestuia la numerele de telefon:
regiunea Nord: 023161996, 079224800
regiunea Centru: 022274018, 069244228
regiunea Sud:029947215, 078740962
_________________________________
Luarea în custodie publică a străinilor
Luarea în custodie publică este o măsură de restrângere a libertăţii de mişcare, dispusă de instanţa de judecată împotriva străinului care:
- nu a executat decizia de returnare sau care nu a putut fi returnat în termenul prevăzut de legislaţie,
- a trecut sau care a încercat sa treacă ilegal frontiera de stat,
- a intrat în ţară în perioada de interdicţie dispusă anterior,
- identitatea acestuia nu a putut fi stabilită,
- a fost declarat indezirabil sau împotriva căruia a fost dispusă expulzarea sau dacă există riscul sustragerii acestuia.
În Republica Moldova, decizia de plasare în custodie publică este executată de către Centrul de plasament temporar al străinilor al BMA.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 493/2011, Centrului de plasament temporar al străinilor este o structură specializată, subordonată autorităţii competente pentru străini (IGM) şi destinată cazării temporare a străinilor declaraţi indezirabili sau împotriva cărora s-a dispus măsura returnării ori expulzării şi care au fost luaţi în custodie publică.

