În perioada 18-25 octombrie, echipa Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) s-a implicat activ în campania națională „Săptămâna de luptă împotriva traficului de ființe umane”. În această perioadă,maibine de 2000 de cetățeni, printre care și străini, au fost informați despre riscurile și metodele de prevenire a traficului de ființe umane. Ofițerii de la ghișeele de documentare și cei de la Centrele de integrare ale IGM le-au comunicat beneficiarilor de servicii despre semnalmentele victimelor traficului de ființe umane și metodele de raportare a acestor cazuri.
Tot în pe parcursul săptămânii anti-trafic, angajații IGM împreună cu partenerii de la Centrul de Drept al Avocaților și Centrul Internațional „La Strada Moldova” au organizat sesiuni de informare pentru străinii aflați în centrele de plasament ale IGM. Cetățenii străini au fost informați despre prevenirea traficului de fiinţe umane prin promovarea unei migraţii sigure, facilitarea accesului la asistenţă pentru victime, precum și formele predominante de exploatare a victimelor traficului de ființe umane. De asemenea, s-a discutat despre provocările cu care se confruntă aceștia pe teritoriul țării.

