Astăzi, 6 decembrie 2019, în incinta Casei Guvernului, a avut loc prima ședință a Consiliului Național pentru Managementul Integrat al Frontierei de Stat în format actualizat.
Ședința a fost prezidată de ministrul afacerilor interne, Pavel Voicu, care este și președintele Consiliului, cu participarea funcționarilor din toate autoritățile responsabile de sistemul managementului integrat al frontierei de stat.
În discursul său, ministrul a menționat faptul că inițierea implementării conceptului european de management integrat al frontierelor a reprezentat o decizie strategică importantă pentru Moldova, fapt care a permis dezvoltarea relațiilor dintre țara noastră şi Uniunea Europeană pe aspecte frontaliere specifice. „Putem afirma că în Republica Moldova, implementarea conceptului european de management integrat al frontierelor este în plin proces şi va fi dezvoltat în continuare prin alinierea acestuia la cele mai bune practici în acest domeniu. Totodată, este de remarcat faptul că doar cu eforturile comune ale autorităților și instituțiilor publice din sistemul MIFS, va fi posibilă atingerea rezultatelor scontate pe acest segment”, a adăugat ministrul Pavel Voicu în discursul său.
În cadrul ședinței s-au pus în discuție subiecte cu privire la nivelul de implementare a Planului de acțiuni pentru anii 2018-2020, pe marginea implementării Strategiei naționale de management integrat al frontierei de stat pentru perioada 2018-2023.
Sursa: www.mai.gov.md

