Sesiune de informare la Universitatea de Stat din Comrat

27 martie, Comrat-ofițerii IGM ai Direcției regionale Sud, responsabili de integrarea străinilor, precum și de combaterea șederii ilegale a străinilor și îndepărtării acestora de pe teritoriul Republicii Moldova au organizat o sesiune de instruire pentru  studenții Universității de Stat din Comrat, majoritatea fiind cetățeni străini din Turcia, Azerbaidjan și  Ucraina.

Instruirile în instituțiile de învățământ din țară au ca scop informarea străinilor cu drept de ședere la studii despre condițiile unei șederi legale pe teritoriul statului, scoaterea în evidență a drepturilor și obligațiilor acestora. Drept rezultat, ne propunem conștientizarea importanței migrației sigure, ordonate și reglementate de către tineri.

Ofițerii IGM au menționat  că cele mai potrivite soluții pentru depășirea provocărilor întâmpinate în șederea unui străin pe teritoriul Republicii Moldova  pot fi găsite doar prin menținerea unui dialog activ cu autoritățile responsabile, nemijlocit cu autoritatea competentă pentru străini.

În cadrul întâlnirii, participanții au abordat și soluții în prevenirea răspândirii prejudecăților despre studenții străini, pentru a evita discriminarea și persecutarea acestora de către tinerii moldoveni.

Amintim că de la începutul anului ofițerii IGM au  organizat 18 sesiuni de informare pentru cca 570 de studenți, liceeni în 16 instituții de învățământ la sudul Moldovei.
imagine IGM

Ultimele știri               
Ministry of Internal Affairs initiates extension of temporary protection for displaced persons from Ukraine
Procedural changes regarding the issuance of identity documents for foreign citizens
Notice regarding the working hours of the General Inspectorate for Migration on November 21, 2025
GIM strengthens its capacities in the field of collective return operations with the support of FRONTEX
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.