Programul de transfer al refugiaților din Ucraina aflați în Republica Moldova, implementat de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Platforma solidarității a Comisiei Europene (directoratul General pentru Migrație și Afaceri Interne), înregistrează indicatori de progres.
Statele Uniunii Europene, ce și-au anunțat deschiderea de a primi cetățenii ucraineni refugiați din calea războiului în Republica Moldova, acordă sprijinul necesar în acest proces, alături de UNHCR Moldova și IOM Moldova. Printre țările UE care sunt disponibile să găzduiască cetățeni din Ucraina se regăsesc: Lituania, Austria, Germania, Franța, Spania, Portugalia, Grecia, Norvegia, Scoția, Regatul Țărilor de Jos și Letonia.
Astfel, în perioada 8-22 aprilie 2022, angajații Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne (BMA) au contribuit la informarea, identificarea și organizarea transferului străinilor de pe teritoriul Republicii Moldova în Germania, Italia, Austria, Bulgaria, România, Franța și Spania. Din Republica Moldova au plecat gratuit, pe cale aeriană, 325 persoane și pe cale terestră – 781 de persoane.
În perioada de referință, a fost pus la dispoziția cetățenilor ucraineni din Republica Moldova un autocar spre Italia, orașul Genova, cu suportul autorităților din orașul Odesa, Primăria Genova și A.O. „Crucea Roșie”. Totodată, cu ajutorul voluntarilor, a fost posibilă organizarea călătoriei pentru grupurile de persoane identificate, care și-au manifestat voința de a pleca spre Bulgaria, orașul Sofia și România, orașul București.
În același timp, au fost organizate mai multe curse auto gratuite către Germania, Austria și Spania, în parteneriat cu ONG-ul „Be an Angel” din Germania, cu sediul în Chișinău. Cu suportul UNHCR și IOM, a fost organizată o cursă aeriană gratuită spre Germania, trei curse spre Austria, orașul Viena și o cursă spre Franța, orașul Bordo. Cursa aeriană spre Franța a fost susținută și de Ambasada Franței în Republica Moldova.
La 15 aprilie 2022, un grup de refugiați din Ucraina, care se aflau temporar pe teritoriul Republicii Moldova, au plecat spre Lituania. Transferul a fost organizat de Ambasada Lituaniei în Republica Moldova și BMA, urmare a anunțului lansat de Ministerul de Interne al Republicii Lituania, cu privire la faptul că statul poate să accepte și să transfere până la 2.000 de refugiați, care se află în Moldova.
Informații cu privire la organizarea curselor aeriene și înregistrarea pentru călătorie este accesibilă pe site-ulwww.dopomoga.gov.md/avia/și la Linia verde a BMA - 080001527. De asemenea, angajații BMA sunt prezenți în centrele de gestionare a crizei, pentru informarea străinilor și organizarea călătoriilor acestora. Migraţia legală este o prioritate pentru BMA, în special în perioada de criză.

