Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 7 octombrie curent. Decizia a fost aprobată, la 06 octombrie, cu votul majorității deputaților, la solicitarea Guvernului.
Pentru a gestiona fluxul de refugiați, au fost simplificate condițiile de intrare în Republica Moldova, fiind asigurat și accesul în mod facilitar la procesul de studii, muncă și îngrijire medicală persoanelor strămutate din Ucraina.
Amintim că, pe perioada stării de urgenţă şi pe parcursul a până la 90 de zile după expirarea acesteia, se permite şederea pe teritoriul Republicii Moldova pentru cetăţenii ucraineni, apatrizii recunoscuţi de autorităţile competente din Ucraina şi membrii de familie ai acestora, care au intrat în Republica Moldova în perioada stării de urgenţă, precum şi cei care se aflau legal în Republica Moldova la data instituirii stării de urgenţă, fără respectarea termenului de 90 de zile calendaristice în decursul oricărei perioade de 180 de zile calendaristice (derogare de la art. 84 alin. (2) din Legea nr. 200/2010 cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova).
Biroul migrație și azil continuă să mențină funcțională Linia verde -080001527.24/7 străinii pot beneficia de asistență informațională și suport gratuit din partea angajaților Centrului de Apel al BMA.