La data de 22 martie curent, în urma conlucrării eficiente cu ofițerii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și măsurilor speciale întreprinse de către ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne (IGM), au fost depistați în situație de ședere ilegală patru cetățeni ai Nepalului. Străinii,care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, au fost lipsiți de dreptul de ședere în scop de muncă la inițiativa IGM. Urmare a demersurilor depuse în instanța de judecată, pe numele acestora au fost emise decizii privind luarea în custodie publică cu ulterioara îndepărtare de pe teritoriul țării.
Astfel, în scopul executării deciziei judecătorești, cetățenii Nepalului depistați în situație de ilegalitate au fost escortați la Centrul de plasament temporar al străinilor al IGM, unde vor fi plasați până la îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, la ieșirea din țară, pe numele acestora va fi instituită măsura interzicerii intrării în Republica Moldova pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile legii privind regimul străinilor.
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii străinilor în Republica Moldova, combaterea migraţiei ilegale și asigurarea accesului neîngrădit la procedura de azil rămân activitățile prioritare ale ofițerilor IGM, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Sesizează o acțiune ilegală săvârșită de un străin sau împotriva acestuia la numerele de telefon:
regiunea Nord: 0231 61 996, 079224800
regiunea Centru: 022 274018, 069244228
regiunea Sud: 0299 47 215, 078740962

