Tradițiile și obiceiurile Pascale pe înțelesul copiilor

09 aprille 2024, Cahul-Tradițiile și obiceiurile Pascale pe înțelesul copiilor a fost tematica atelierului pentru copii, organizat de Centrul de Integrare pentru Străini al Direcției regionale Sud al IGM alături de parteneri.  În cadrul sesiunii de acomodare au participat străinii și familiile acestora, beneficiari ai unei forme de protecție sau a unui drept de ședere pe teritoriul Republicii Moldova de la sudul Moldovei.

Ofițerii IGM s-au bucurat de compania plină de bunătate și inteligență a copiilor, de talentul și curiozitatea acestora, pe care i-au ajutat să realizeze manual decorațiuni de Paște.

Reușim să integrăm străinii vorbindu-le și invitând să cinstească alături de noi sărbătorile tradiționale care ne definesc ca popor. Tradițiile respectate de străini este o dovadă de acceptare, e un fel de a spune că au ajuns acasă, că aici este locul lor și tot aici vor găsi sprijin necondiționat. Suntem gata să le oferim validare şi empatie.

Evenimentul a avut loc în incinta Centrului comunitar din Cahul, gestionat de AO Laolaltă.
imagine IGM

Ultimele știri               
Special ranks and distinctions for GIM’s officers
Happy Independence Day, Republic of Moldova!
An Agreement on readmission ratified between Moldova and Azerbaijan
New amendments to the Law on Asylum in the Republic of Moldova have entered into force
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.