Ziua Europei – 9 Mai marcată de angajații Inspectoratului General pentru Migrație alături de familiile lor

Ziua Europei – 9 Mai marcată de angajații Inspectoratului General pentru Migrație alături de familiile lor

Astăzi, 9 mai, la Grădina Botanică din Chișinău, Inspectoratul General pentru Migrație împreună cu colegii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și alături de membrii de familie au sărbătorit Ziua Europei, au marcat democrația la ea acasă.

Generația noastră e setoasă de pace, e setoasă de starea de bine și siguranță în care vrea să trăiască, generația părinților noștri au muncit-o, au luptat și și-au dat zilele ca noi, astăzi, să fim aici. Ceea ce ne rămâne nouă de făcut e să-i învățăm pe cei mici bucuria zilelor pe care le trăim, nimic nu poate fi mai admirabil ca atunci cînd ești parte a lumii civilizate, parte a lumii europene.

IGM a marcat Ziua Europei cu suport informațional pentru străini, inclusiv, a oferit informații celor interesați privind protecția temporară care se acordă în acest an pe teritoriul Republicii Moldova. A creat dispoziție bună pentru copii prezenți la eveniment, în cadrul atelierelor de joacă, oferite de partenerul său fidel Edu joc, iar una din atractiile specifice a petrecerii de copii a fost pictura pe față asigurată cu sprijinul voluntarilor instituției.
imagine IGM

Ultimele știri               
Special ranks and distinctions for GIM’s officers
Happy Independence Day, Republic of Moldova!
An Agreement on readmission ratified between Moldova and Azerbaijan
New amendments to the Law on Asylum in the Republic of Moldova have entered into force
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Skip to content
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.