Bullyingul – o problemă din cauza căreia suferă copiii și pe care adulții trebuie să o prevină

Recent ofițerii Centrului de Integrare al Direcției Regionale Nord a Inspectoratului General pentru Migrație s-au întâlnit cu copiii din Liceul Teoretic „Maxim Gorki” din mun. Bălți și au avut un discurs despre fenomenul de bullying în școli. În discuții cu liceenii, ofițerii IGM au accentuat importanța respectului, au vorbit despre suferința altuia și despre cum… Continuă lectura Bullyingul – o problemă din cauza căreia suferă copiii și pe care adulții trebuie să o prevină

Sprijin pentru integrarea elevilor străini din Orhei

Săptămâna recentă, ofițerul Centrului de Integrare al Direcției Regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a organizat două sesiuni de instruire pentru aproximativ 70 de elevi străini, care învață la Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” din Orhei. Scopul acestor activități este de a sprijini integrarea copiilor în mediul educațional și social din Republica Moldova. Ședințele… Continuă lectura Sprijin pentru integrarea elevilor străini din Orhei

Angajații IGM își îmbunătățesc abilitățile pentru o comunicare eficientă și transparentă

În aceste zile angajații Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) sunt beneficiarii unui program de instruire organizat și desfășurat de Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și IGM. Programul destinat angajaților IGM are ca scop îmbunătățirea abilităților și competențelor acestora, pentru a răspunde mai eficient provocărilor din domeniul migrației. Angajații IGM învăța… Continuă lectura Angajații IGM își îmbunătățesc abilitățile pentru o comunicare eficientă și transparentă

Protecția internațională și documentarea ucrainenilor în Republica Moldova

Inspectoratul General pentru Migrație prezintă situația actualizată la zi a persoanelor strămutate din Ucraina și a cetățenilor ucraineni stabiliți în Republica Moldova. Protecția temporară. Evidențe înregistrate la 18 noiembrie 2024. Sistemul de azil. Evidențe înregistrate la 18 noiembrie 2024. Permise de ședere. Evidențe înregistrate la 18 noiembrie 2024. Dobândirea cetățeniei Republicii Moldova de către ucraineni în perioada… Continuă lectura Protecția internațională și documentarea ucrainenilor în Republica Moldova

Gestionarea migrației în cifre

În perioada 11- 18 noiembrie Inspectoratul General pentru Migrație a înregistrat următorii indicatori: Dosare depuse pe domeniul admisiei și imigrării străinilor –  670; Decizii de acordare/prelungire a dreptului de ședere- 194; Decizii de revocare a dreptului de ședere- 0; Permise de ședere eliberate- 208. Cereri de azil depuse- 217; Dispoziții de încetare a procedurii de azil –… Continuă lectura Gestionarea migrației în cifre

Vizita noului reprezentant al Agenției ONU pentru Refugiați la Inspectoratul General pentru Migrație

La 15 noiembrie 2024, șeful Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) Valentin Fiodorov a avut o întrevedere cu delegația Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR), condusă de reprezentanta Anne-Marie Deutschlander. Vizita a avut ca scop identificarea obiectivelor și priorităților comune de cooperare dintre instituții în protejarea și promovarea incluziunii persoanelor strămutate, care solicită protecție în Republica Moldova.… Continuă lectura Vizita noului reprezentant al Agenției ONU pentru Refugiați la Inspectoratul General pentru Migrație

Campania de desen „Moldova e și casa mea, implicarea mea contează”

Inspectoratul General pentru Migrație lansează Campania de desen „Moldova e și casa mea, implicarea mea contează, în contextul marcării Zilei Internaționale a Migrantului, celebrată anual pe 18 decembrie. Campania este destinată tuturor copiilor până la 12 ani, încurajându-i să își exprime prin artă experiențele personale, gândurile și sentimentele legate de viața în Republica Moldova, dar și… Continuă lectura Campania de desen „Moldova e și casa mea, implicarea mea contează”

Activitate recreativă la Liceul Teoretic „Maxim Gorki” din Bălți

Centrul de Integrare al Direcției Regionale Nord a Inspectoratului General pentru Migrație a organizat recent o activitate la Liceul Teoretic „Maxim Gorki” din mun. Bălți, dedicată copiilor din familiile refugiaților ucraineni și beneficiari de protecție temporară. Această activitate face parte dintr-un program extins de sprijin și integrare destinat copiilor străini de diferite vârste. La această… Continuă lectura Activitate recreativă la Liceul Teoretic „Maxim Gorki” din Bălți

Protecția internațională și documentarea ucrainenilor în Republica Moldova

Inspectoratul General pentru Migrație prezintă situația actualizată la zi a persoanelor strămutate din Ucraina și a cetățenilor ucraineni stabiliți în Republica Moldova Protecția temporară. Evidențe înregistrate la 11 noiembrie 2024. Sistemul de azil. Evidențe înregistrate la 11 noiembrie 2024. Permise de ședere. Evidențe înregistrate la 11 noiembrie 2024. Dobândirea cetățeniei Republicii Moldova de către ucraineni în perioada… Continuă lectura Protecția internațională și documentarea ucrainenilor în Republica Moldova

IGM intensifică acțiunile de combatere a migrației ilegale

La 8 noiembrie, ofițerii IGM au îndepărtat sub escortă de pe teritoriul țării, în țara de origine un bărbat din India și o femeie din Vietnam. Străinii sunt membrii unui grup de persoane depistat în ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova. În urma măsurilor întreprinse s-a stabilit că strănii au beneficiat de vize fictive, obținute… Continuă lectura IGM intensifică acțiunile de combatere a migrației ilegale

This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.