Ministerul Afacerilor Interne a fost astăzi implicat într-o amplă operațiune de evacuare a unui grup de 155 de persoane din Fîșia Gaza. Printre aceștia se regăsesc 9 cetățeni moldoveni, 145 cetățeni ucraineni și un cetățean palestinian.
Misiunea a fost organizata de autoritățile moldovene cu susținerea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) , Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați (UNHCR) din Moldova, Asociației pentru Abilitarea Copilului și Familiei „AVE Copiii” și alți parteneri de dezvoltare.
La 11 noiembrie, persoanele evacuate au ajuns, în siguranță, în RM cu o cursă charter Cairo-Chișinău. La bordul navei printre cetățenii evacuați se află și o femeie bolnavă oncologic. Femeia a fost preluată imediat de la scara avionului de către o ambulanta și a beneficiat de asistență medicală primară specializată. Autoritățile implicate în operațiune vor asigura transportarea femeii până la punctului de trecere a frontierei de stat Palanca , de unde va fi preluată de colegii din Odesa.
Persoanele evacuate vor fi cazate într-un hotel din mun. Chișinău și un centru de plasament din or. Hîncești. Cetățenilor care au decis să plece în alte state, le va fi oferit transport spre punctele de frontieră.
Fiecare dintre ei va beneficia de asistență primară, cum ar fi haine, pături, lucruri de igienă, precum și asistență medicală și pshihologică.
Amintim că MAI alături de celelate autoritățil ale Republicii Moldova depun toate eforturile pentru a asigura securitatea și siguranța propriilor cetățenii, precum și cetățenilor străini care se confruntă cu situație de criză.