Inițierea dialogului pentru implementarea Pactului UE privind migrația și azilul

Inițierea dialogului pentru implementarea Pactului UE  privind migrația și azilul

În perioada 3-14 august 2026, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a găzduit misiunea de evaluare a experților internaționali din Lituania și România, desfășurată în cadrul proiectului de asistență externă „EU4LawEnforcement in Moldova” (EU4LEM).

Misiunea a fost organizată în vederea realizării unei evaluări generale privind pregătirea Republicii Moldova pentru punerea în aplicare a Pactului UE privind Migrația și Azilul, reprezentând o etapă importantă pentru măsurile prevăzute în Foaia de parcurs Statul de Drept, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 275/2025.
 

În cadrul misiunii, IGM a participat la mai multe runde de discuții și consultări cu experți, desfășurate atât în format online, cât fizic. Aceste sesiuni au oferit posibilitatea unei examinări detaliate a cadrului operațional existent, precum și a nivelului de pregătire pentru aplicarea noilor cerințe europene. 

Programul a inclus întâlniri de lucru cu ministerele de linie (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii si Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății, Serviciul de Informații și Securitate), precum și reprezentanți ai societății civile. Discuțiile au vizat modul în care este gestionat sistemul de azi in prezent, precum și viziunea de viitor privind alinierea la Sistemul European Comun de Azil (SECA) și la standardele UE
 

De asemenea, a avut loc o întrevedere cu participarea Oficiului Avocatului Poporului, în cadrul căreia au fost abordate aspecte privind respectarea drepturilor omului, un element obligatorului pentru alinierea la noul Pact.

IGM, fiind autoritate responsabilă pentru soluționarea cererilor de azil, a prezentat aspecte operaționale legate de gestionarea cazurilor, protecția persoanelor vulnerabile, fluxul operațional și condițiile infrastructurii existente, etc.  De asemenea, au fost abordate provocările legate de infrastructură, procedura de screening și mecanismele de cooperare interinstituțională pentru identificarea vulnerabilităților și asigurarea asistenței necesare.
 

Pactul, care a intrat în vigoare la 12 iunie 2026 pentru Statele Membre, motivează Republica Moldova să inițieze examinarea modului de implementare a acestuia și să determine pașii ulteriori. Implementarea pactului va implica toate autoritățile naționale cu atribuții în domeniul azilului.

În urma acestei vizite, experții urmează să transmită raportul de evaluare, cu recomandări și concluzii formulate pentru a sprijini autoritățile naționale în procesul de aliniere la standardele UE.

 

Последнее обновление: 17 Авг. 2026 - 11:19