Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) exprimă satisfacția deplină cu privire la desfășurarea cu succes a evenimentului „Casa Mare” - O zi în parc de Ziua Mondială a Refugiaților 2024, organizat sub egida Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR-Moldova), în parteneriat cu IGM.
„Casa Mare”, amenajată în Parcul Alunelul din Chișinău, a reunit la data de 16 iunie 2024 un număr semnificativ de refugiați, cetățeni moldoveni și reprezentanți ai diverselor organizații. Atmosfera creată a favorizat dialogul intercultural, acceptarea și celebrarea diversității, sub sloganul „Împreună, construim o lume unde toți se pot simți acasă”. Participanții s-au bucurat de o gamă largă de activități interactive, benefice, distractive și informațional-utile.
IGM apreciază semnificativ implicarea activă a tuturor celor prezenți la eveniment și îl consideră o oportunitate valoroasă de a promova integrarea socială a refugiaților în Republica Moldova, de a consolida toleranța și respectul reciproc, precum și de a celebra diversitatea culturală.
IGM reafirmă angajamentul asumat de a colabora strâns cu UNHCR-Moldova, cu organizațiile neguvernamentale și cu toți actorii implicați în domeniul migrației și azilului pentru a crea un mediu favorabil integrării durabile a refugiaților în societatea moldovenească.
Împreună construim o lume mai tolerantă și mai primitoare pentru toți!