Drepturi şi obligaţii

Drepturile solicitantului de azil (art. 28 din legea 270 din 18.12.2008)

a) de a nu fi returnat sau expulzat până la soluţionarea cererii sale de azil;

b) de a şedea în Republica Moldova până la expirarea unui termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a deciziei privind respingerea cererii, cu excepţia situaţiei în care cererea de azil a fost respinsă în procedură accelerată, caz în care străinul trebuie să părăsească Republica Moldova la data rămânerii irevocabile a deciziei privind respingerea cererii;

c) de a fi informat în scris, într-o limbă pe care o cunoaşte sau pe care se presupune în mod rezonabil că o cunoaşte, în momentul depunerii cererii, despre drepturile şi obligaţiile pe care le are pe parcursul procedurii de azil;

d) de a fi intervievat, la solicitare, de o persoană de acelaşi

sex;

e) de a i se asigura gratuit interpret (traducător) în orice etapă a procedurii de azil;   

f) de a beneficia de asistenţă juridică în orice etapă a procedurii de azil, în condiţiile legii;

g) de a i se proteja datele personale şi orice alte detalii în legătură cu cererea sa;

h) de a fi informat despre posibilitatea contactării reprezentanţilor ÎCNUR;

i) de a fi consiliat şi asistat de un reprezentant al organizaţiei neguvernamentale în orice etapă a procedurii de azil;

j) de a i se elibera gratuit un document temporar de identitate, a cărui valabilitate va fi prelungită de Direcţia refugiaţi, în conformitate cu prevederile prezentei legi. În lipsa unor documente care să certifice identitatea solicitantului, în documentul temporar de identitate va fi menţionată identitatea declarată, a cărei autenticitate va fi verificată ulterior în comun cu autorităţile competente; 

k) de a fi informat despre posibilitatea şi termenele de atacare a deciziei prin care i se respinge cererea;

l) de a munci, drept care i se poate acorda temporar, la solicitare, dacă, din motive obiective, este lipsit de mijloacele de existenţă necesare;

m) de a fi cazat în centru de cazare în perioada procedurii;

n) de a beneficia, în cazul solicitantului de azil cu necesităţi speciale, de adaptarea condiţiilor de cazare şi de asistenţă în centrele de cazare;

o) de a primi asistenţă medicală primară şi de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare; 

p) de a avea acces, în cazul solicitantului minor, la învățământul general obligatoriu în aceleaşi condiţii ca şi copiii cetăţeni ai

Republicii Moldova;

q) de a beneficia, în cazul familiei cu copii, precum şi al minorului neînsoţit, de toate măsurile de asistenţă socială acordate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, copiilor cetăţeni ai Republicii Moldova;

r) de alte măsuri stabilite de legislaţie.

Care sunt drepturile refugiaţilor şi beneficiarilor de protecţie umanitară (art. 33 din Legea nr. 270 din 18.12.2008)

a) de a fi informat în scris, într-o limbă pe care o cunoaşte sau pe care se presupune în mod rezonabil că o cunoaşte, cât mai curând posibil după obţinerea formei de protecţie, despre drepturile şi la obligaţiile pe care le are; 

b) de a rămâne pe teritoriul Republicii Moldova şi de a obţine documentele corespunzătoare pentru confirmarea identităţii şi pentru trecerea frontierei; 

c) de a alege locul de reşedinţă şi de a circula liber în condiţiile stabilite de legislaţie pentru străini;

d) de a fi angajat de persoane fizice sau juridice, de a exercita profesii libere, de a desfăşura activitate de întreprinzător, în conformitate cu legislaţia în vigoare; 

e) de a fi salarizat şi de a beneficia de celelalte drepturi materiale ce decurg din activităţile desfăşurate, precum şi de asigurare socială, în condiţiile legii; 

f) de a fi încadrat în învățământul general obligatoriu în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii Republicii Moldova, precum şi în

celelalte forme de învățământ în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii străini şi apatrizi; 

g) de a beneficia, în cazul familiei cu copii, precum şi al minorului neînsoţit, de toate măsurile de asistenţă socială acordate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, copiilor cetăţeni ai Republicii

Moldova; 

h) de a beneficia de un tratament identic cu cel acordat cetăţenilor Republicii Moldova în ce priveşte libertatea de a profesa propria religie şi de a da educaţie religioasă copiilor; 

i) de a se bucura, în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii Republicii Moldova în

condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare; 

j) de a i se proteja datele personale şi orice alte detalii în legătură cu cazul său;

k) de a avea acces liber în instanţă de judecată şi la asistenţă administrativă; 

l) de a nu fi returnat sau expulzat, cu excepţia cazurilor

prevăzute de prezenta lege; 

m) de a fi cazat în centrul de cazare a persoanelor socialmente vulnerabile, pe o perioadă determinată; 

n) de a participa, la solicitare, la programe de integrare socială. 

În cazul în care refugiații fie beneficiarii de protecție umanitară sunt lipsiţi de mijloace de existenţă, aceștia au dreptul la ajutor bănesc în mărimea şi în modul stabilite de Guvern. Ajutorul bănesc se acordă pe un termen de 6 luni cu condiţia: 

  1. depunerii unei cereri; 
  2. asumării unui angajament de rambursare a sumei primite; 
  3. existenţei disponibilităţilor financiare ale statului. 
Care sunt obligaţiile solicitanţilor de azil (art. 31 din legea 270 din 18.12.2008)
  1. Să prezinte toate elementele relevante ale cererii sale de azil: declaraţii şi toate documentele existente, indicând identitatea şi cetăţenia sa, ţările şi locurile de reşedinţă anterioare, cererile anterioare de azil, rutele de tranzit, documentele de identitate şi de călătorie, motivele pentru care solicită acordarea unei forme de protecţie;
  2. Să spună adevărul şi să colaboreze cu consilierul de eligibilitate în stabilirea completă a circumstanţelor pertinente referitoare la cererea sa;
  3. Să depună eforturi pentru a-şi susţine declaraţiile prin orice dovezi care îi stau la dispoziţie şi să ofere explicaţii prin care să justifice lipsa dovezilor;
  4. Să ofere în detaliu toate informaţiile în legătură cu persoana şi cu experienţa sa pentru a-i oferi consilierului de eligibilitate posibilitatea de a stabili faptele relevante; 
  5. Să predea actele de identitate, inclusiv cele de călătorie, aflate în posesia sa;
  6. Să informeze, în timp de 10 zile, Direcţia refugiaţi despre orice schimbare a locului de trai, a statutului juridic, a stării civile, despre pierderea sau deteriorarea documentelor de identitate emise de Direcţia refugiaţi;
  7. Să informeze Direcţia refugiaţi despre părăsirea localităţii de reşedinţă;
  8. Să colaboreze cu autorităţile pentru soluţionarea cererii sale şi să răspundă la toate întrebările care îi sunt adresate de autorităţile competente în domeniul azilului;
  9. Să răspundă la solicitările organelor cu atribuţii în domeniul azilului;
  10. Să se supună fotografierii şi înregistrării dactiloscopice obligatorii;
  11. Să se supună examenului medical din motive de sănătate publică;
  12. Să respecte regulamentul de ordine interioară al centrului de cazare; 
  13. La cazarea în centru, să prezinte toate obiectele aflate asupra sa în vederea inventarierii lor;
  14. Să părăsească teritoriul Republicii Moldova până la expirarea termenului de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a deciziei privind respingerea cererii de azil, cu excepţia situaţiei în care cererea de azil a fost respinsă în procedură accelerată, caz în care străinul trebuie să părăsească Republica Moldova din data rămânerii irevocabile a deciziei privind respingerea cererii de azil;
  15. Să respecte prezenta lege şi legislaţia în vigoare.
Care sunt obligaţiile refugiaţilor şi beneficiarilor de protecție umanitară (art. 34. din Legea nr. 270 din 18.12.2008)
  1. să cunoască şi să respecte Constituţia Republicii Moldova, prevederile prezentei legi şi ale altor acte normative; 
  2. să aibă un comportament corect şi civilizat, să respecte regulile stabilite de autorităţile competente în domeniul azilului şi să răspundă la solicitările acestora; 
  3. să respecte regulamentul de ordine interioară al centrului de cazare; 
  4. să ramburseze sumele primite în calitate de ajutor, dacă au realizat venituri care le permit acest lucru; sumele rambursate se fac venit la bugetul de stat.
  5. să se adreseze Direcţiei refugiaţi pentru obţinerea unui nou buletin de identitate, la expirarea termenului de valabilitate a celui vechi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirare, iar în caz de pierdere sau deteriorare, în termen de 3 zile. 
  6. este obligat să se adreseze imediat Direcţiei refugiaţi în caz de pierdere sau deteriorare a buletinului de identitate de beneficiar de protecţie umanitară. 
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.