Vizita de documentare a delegației Băncii Mondiale la Inspectoratul General pentru Migrație

La 07 octombrie, Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a găzduit vizita delegației Băncii Mondiale, condusă de Erik Johnson.

Partenerii s-au familiarizat cu condițiile de plasament ale solicitanților de azil și beneficiarilor de protecție din cadrul Centrului de cazare al IGM. Oaspeții au mai vizitat Direcția Regională CENTRU și oficiul central al IGM. Membrilor delegației le-a fost prezentat procesul de documentare a străinilor în cadrul ghișeelor și serviciile furnizate străinilor cu ședere legală în Republica Moldova, în cadrul Centrului de integrare.

Reprezentanții Băncii Mondiale au avut și o întrevedere cu șeful IGM, Valentin Fiodorov, care a împărtășit viziunile privind prioritățile și necesitățile instituției. Șeful IGM și-a exprimat deschiderea pentru cooperări eficiente în vederea consolidării capacităților instituționale, respectarea standardelor minime de protecție a străinilor, precum și asigurarea unor servicii de calitate prestate acestora.

La rândul său, Erik Johnson a menționat că, în calitate de donator, își propune să contribuie la implementarea obiectivelor stabilite, în mod special a activităților trasate în cadrul proiectului comun. Amintim că, în iunie 2024, Banca Mondială a inițiat un instrument de finanțare pentru IGM al MAI în cadrul Facilității Globale de Finanțare Concesionară  (GCFF), menit să consolideze eforturile statului în gestionarea migrației.

Proiectul va fi implementat în perioada noiembrie 2024-noiembrie 2026 și are ca scop îmbunătățirea politicilor, sistemelor și competențelor tehnice ale autorităților naționale și locale pentru a sprijini în mod eficient facilitarea integrării socio-economice a refugiaților din Ucraina și a altor străini care intră în Moldova și pentru a spori coeziunea socială în cadrul comunităților gazdă.

Ultimele știri               
Bullyingul – o problemă din cauza căreia suferă copiii și pe care adulții trebuie să o prevină
Sprijin pentru integrarea elevilor străini din Orhei
Angajații IGM își îmbunătățesc abilitățile pentru o comunicare eficientă și transparentă
Campania de desen „Moldova e și casa mea, implicarea mea contează”
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.