IGM răspunde: Top 5 întrebări frecvente

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) răspunde la top 5 întrebări frecvente adresate de străini la Linia Verde a IGM în ultima perioadă. Vom răspunde cu regularitate și vom face claritate la subiectele care preocupă beneficiarii IGM.

  1. Putem documenta cu drept de ședere în scop de muncă un străin care se identifică cu cartea de identitate?       

În cazul în care străinul este cetățean al Uniunii Europene, acesta poate obține dreptul și permisul de ședere în scop de muncă în baza cărții de identitate. 

2. Ce fel de asigurare medicală se prezintă la solicitarea dreptului de ședere?        

La solicitarea dreptului de ședere se prezintă asigurare medicală activă pe teritoriul Republicii Moldova valabilă pe un termen de cel puțin 3 luni.

3. Posed actul de protecție temporară și mi-am schimbat adresa de domiciliu, trebuie să fac modificări în actul de protecție temporară și unde mă adresez?       

Este important să îți actualizezi informațiile în baza de date a autorităților competente, în decurs de 10 zile trebuie să te prezinți la IGM cu dovezi ale noii adrese (de exemplu, un contract de închiriere, o factură recentă pentru utilități etc.)

4. Un cetățean al Republicii Azerbaidjan a stat pe teritoriul Republicii Moldova 90 zile, ce trebuie să facă el mai departe și când mai poate intra în Republica Moldova?   

Doar cetățenilor Republicii Azerbaidjan li se calculează perioada șederii pe teritoriul Republicii Moldova din data ultimii intrări. Celorlalți cetățeni străini li se aplică regula generală: 90 de zile într-o perioadă de 180 de zile.

5. Cum pot trece frontiera Republicii Moldova să plec în Republica Federală Germania, dacă 5 luni în urmă am trecut frontiera de stat a Republicii Moldova ilegal?      

Declararea cu privire la traversarea ilegală a frontierei de stat se face la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei de stat și/sau la Inspectoratele de Poliție ale IGP.

Dacă mai sunt și alte subiecte care vă preocupă, operatorii Liniei Verzi IGM la numărul 0 8000 2715 vă vor ajuta să găsiți cea mai bună soluție.

Ultimele știri               
IGM a escortat un cetățean străin pentru nerespectarea regimului de ședere în Republica Moldova
Eveniment festiv dedicat sărbătorilor de iarnă pentru copiii cazați la Centrul de cazare al IGM
Inspectoratul General pentru Migrație a elaborat Profilul Migrațional Extins al Republicii Moldova pentru anii 2020–2024
Străinii descoperă tradițiile moldovenești de iarnă
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.