Dacă ai trecut vreodată prin centrul Chișinăului, e posibil să-l fi zărit fără să știi pe Julian Gröger – un tânăr roșcat, modest îmbrăcat, mereu pe bicicletă. Activist de mediu și tată al doi copii, Julian este cunoscut pentru fondarea uneia dintre cele mai active asociații ecologice din Moldova. Originar din Germania, a venit prima dată în 2006, pentru o școală de vară. A revenit în 2007, predând limba germană la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM) timp de doi ani ca bursier al Fundației Robert Bosch. Aici și-a întemeiat o familie și a ales să rămână.
Julian spune că Moldova i-a trezit interesul prin dimensiunea sa, care permite inițiative rapide. După o revenire în Germania, s-a întors în Chișinău în 2009 pentru a lansa o asociație de mediu. Consideră că Moldova are potențial și calități adesea ignorate de localnici, iar scopul lui a fost să creeze o „poveste” pozitivă despre această țară.
A organizat primul târg ecologic din Moldova, a contribuit la dezvoltarea unui hub educațional în Râșcova pentru agricultură organică și energie sustenabilă, a organizat festivalul „Toamna cartofului” și a pregătit sute de tineri să implementeze proiecte de mediu în comunitățile lor.
Îndrăgostit de viața locală, Julian e fascinat de mâncarea tradițională și de infrastructura cantinelor. Piețele, în special Piața Centrală, și apropierea urbană a Chișinăului îi amintesc de orașele mici și prietenoase, pline de parcuri și copaci, spre deosebire de marile metropole.
Printre realizările lui preferate se numără apariția pistelor pentru bicicliști în capitală, un proiect implementat cu sprijinul foștilor săi cursanți. A lansat și un centru ecologic în satul Râșcova raionul Criuleni, construit cu materiale naturale, care găzduiește organizații locale și internaționale, oferind modele de trai sustenabil.
Lista proiectelor și lucrurilor pe care le apreciază în Moldova e lungă: susținerea producătorilor locali, mersul pe bicicletă, traseele turistice, mesele la cantine – toate recomandate cu entuziasm. Iar mesajul lui e clar:
„Să păstrăm ceea ce avem acum, pentru că e mult mai ușor de pierdut ceea ce ai decât să încerci să recuperezi sau să reconstruiești.”
**********************
Campania de promovare a migrației sigure și ordonate în Republica Moldova, lansată de Inspectoratul General pentru Migrație în acest an scoate în evidență oameni, modele pentru comunitățile lor locale și internaționale. Aceste povești inspiră, educă și arată că migrația nu este doar despre plecare, ci despre oportunități, colaborare și integrare. Străinii mulți dintre ei necunoscuți publicul lor, pot fi apreciați de o țară întreagă pentru realizările lor personale și profesionale, pentru felul în care s-au încadrat într-o societate străină, pentru modelul pe care îl oferă comunității de străini dar și cele locale.

