Anunț: Sesiune de informare dedicată agenților economici

În scopul eficientizării procesului de examinare a solicitărilor de acordare a dreptului de ședere în scop de muncă, Inspectoratul General pentru Migrație aduce la cunoștință că, începând cu 1 octombrie 2025, solicitările de acordare a dreptului de ședere provizorie în scop de muncă precum și a investitorilor străini vor fi depuse exclusiv on-line, prin intermediul platformei electronice eFiling (https://e-migrare.gov.md/).


Pentru a asigura o tranziție fluentă și o utilizare corectă a sistemului electronic, va fi organizată o sesiune de informare specializată dedicată agenților economici privind:


• modalitatea de accesare și utilizare a platformei eFiling;
• pașii pentru completarea și transmiterea corectă a cererilor și documentelor necesare;
• aspecte practice privind interacțiunea cu autoritatea competentă și monitorizarea statutului solicitărilor;
• recomandări utile și răspunsuri la întrebări frecvente.


Sesiunea de informare dedicată prezentării funcționalității platformei va avea loc la data de 1 iulie 2025, în format on-line, pe platforma Zoom/Google Meet, conform agendei ce va fi transmisă ulterior participanților înregistrați, împreună cu ora de desfășurare.
Participarea este gratuită. Pentru obținerea link-ului de participare la sesiunea de informare, este necesar să confirmați participarea la adresa: dad@igm.gov.md, până în data de 30 iunie 2025. Totodată, stăm la dispoziție pentru alte detalii referitor la desfășurarea evenimentului: persoana de contact dna Stela LUNGU, tel. 069156240.

Ultimele știri               
Străini fără acte legale la muncă
IGM susține migrația legală și controlată pe teritoriul Republicii Moldova
IGM continuă acțiunile de supraveghere a regimului de ședere și combatere a șederii ilegale a străinilor
Ia purtată cu mândrie la Inspectoratul General pentru Migrație
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.