Astăzi, 09 decembrie, în cadrul măsurilor speciale de investigație desfășurate de către ofițerii de investigație ai Direcției regionale Centru din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), în municipiul Chișinău a fost identificat un cetățean străin care se afla ilegal pe teritoriul țării încă din anul 2023.
Pe numele acestuia a fost emisă o decizie de returnare, iar personalul specializat al autorității competente pentru străini a procedat la îndepărtarea sub escortă până la punctul de trecere a frontierei de stat. De asemenea, străinului i-a fost aplicată interdicția de intrare în Republica Moldova pentru o perioadă de doi ani.
Măsura a fost implementată în strictă conformitate cu legislația privind regimul străinilor și face parte din activitățile permanente ale IGM orientate spre gestionarea eficientă a fenomenului migrațional, menținerea ordinii publice și consolidarea securității naționale.
IGM va continua să întreprindă acțiuni ferme și consecvente pentru prevenirea și combaterea șederii ilegale, asigurând respectarea cadrului legal și protejarea intereselor statului și ale cetățenilor.
