Vizită de monitorizare a fluxului migrator pe linie administrativă

Conducerea Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) a efectuat astăzi, o vizită de lucru în teritoriu, în vederea monitorizării fluxului migrator pe linie administrativă.

Vizita a fost realizată de șeful Inspectoratului General pentru Migrație, domnul Dumitru Lazăr, împreună cu doamna Secretară de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, și a avut drept scop evaluarea activității Oficiilor teritoriale ale IGM.

Delegația a efectuat vizite de lucru la Oficiul Teritorial „Criuleni”, Oficiul Teritorial „Hârbovăț”, Oficiul Teritorial „Hagimus”și Oficiul Teritorial „Pârâta” al IGM.

Amintim că, angajații Oficiilor de înregistrare a străinilor au misiunea de acordare a consultațiilor privind regimul de ședere, adresate cetățenilor străini, precum și persoanelor de pe ambele maluri ale Nistrului care au decis să rămână pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, pe parcursul a 9 luni a anului curent, au fost acordate 12.356 de consultații privind regulile de ședere și alte aspecte legislative ale Republicii Moldova, beneficiarii fiind locuitorii de pe malul stâng al Nistrului sau cetățeni ai Republicii Moldova cu cetățenie dublă.

Inspectoratul General pentru Migrație continuă să monitorizeze atent evoluțiile din zona transnistreană și să asigure respectarea cadrului legal în domeniul migrației, în vederea protejării drepturilor persoanelor și menținerii securității migraționale a Republicii Moldova.

Ultimele știri               
Străin expulzat pentru ședere ilegală timp de 10 ani în Republica Moldova
Informații despre protecția temporară disponibile și în punctele de trecere a frontierei
În atenția persoanelor strămutate din Ucraina
Atenție – site fals destinat persoanelor strămutate din Ucraina!
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.