În aceste zile, Centrul de Integrare pentru Străini al Direcției regionale Nord (DR Nord), în colaborare cu AO Civic Aid, a organizat o activitate informativ-educativă dedicată ,,Zilei Internaționale pentru nonviolență în școală„.
Scopul activității a fost sensibilizarea copiilor cu privire la fenomenul violenței în mediul școlar, promovarea comportamentului non-violent, precum și dezvoltarea abilităților de comunicare și cooperare. La eveniment au participat 16 beneficiari.
Programul a inclus o victorină tematică, prin intermediul căreia copiii au fost încurajați să identifice diferite forme de violență ( fizică, verbală și psihologică), să recunoască comportamentele adecvate și să propună soluții pentru prevenirea conflictelor în școală.
Totodată, au fost desfășurate exerciții practice și jocuri educative, axate pe empatie, respect reciproc și lucrul în echipă. Prin aceste activități, copiii au învățat să-și gestioneze emoțiile, cum să reacționeze în situații de conflict și să identifice persoanele sau instituțiile la care pot apela în cazuri de violență sau intimidare.
Participanții au manifestat un interes sporit, implicare activă și deschidere față de subiectele abordate. Astfel de activități contribuie la creșterea nivelului de conștientizare privind importanța unui mediu școlar sigur, bazat pe respect, toleranță și sprijin reciproc.
Inspectoratul General pentru Migrație va continua organizarea activităților socio-culturale, în vederea promovării comportamentului non-violent și a dezvoltării abilităților de comunicare și cooperare.



