Sesiune de lucru dedicată elaborării și armonizării procedurilor operaționale în domeniul azilului

La sediul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) s-a desfășurat, în perioada 2–6 martie 2026, o sesiune de lucru dedicată elaborării și armonizării procedurilor operaționale standard (POS) în domeniul azilului, în conformitate cu evoluțiile recente ale cadrului normativ european.

Activitatea a avut drept scop actualizarea și armonizarea procedurilor operaționale existente privind procesele aferente azilului, inclusiv înregistrarea cererilor, modificarea datelor cu caracter personal ale solicitanților, procedurile aplicabile la frontieră, retragerea cererilor, identificarea persoanelor vulnerabile și asigurarea reprezentării juridice, aplicarea conceptului de țară terță sigură, precum și schimbul intern de date privind dosarele de azil.

Misiunea a fost asistată de experți din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări din România, care, împreună cu specialiștii IGM, au analizat cadrul juridic european și național aplicabil procedurilor de azil, inclusiv evoluțiile recente introduse prin Pactul privind migrația și azilul.

În cadrul sesiunilor de lucru, participanții au examinat cadrul normativ relevant și au desfășurat activități practice de elaborare și armonizare a două proceduri operaționale importante, și anume: procedura privind accesul la o nouă procedură de azil și procedura privind reîntregirea familiei în cazul solicitanților de azil și beneficiarilor unei forme de protecție.

Prin această activitate, Inspectoratul General pentru Migrație continuă să își consolideze capacitățile instituționale și să asigure alinierea procedurilor naționale la standardele și bunele practici ale Uniunii Europene în domeniul azilului.

Ultimele știri               
Ziua Internațională a Familiei sărbătorită de IGM prin activități de incluziune și solidaritate
IGM contribuie la procesul de aderare la UE
Cinci cetățeni ai Tadjikistanului, îndepărtați din Republica Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Cinci cetățeni străini, escortați din Republica Moldova pentru încălcarea regimului de ședere
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.