Persoană căutată internațional, localizată de IGM

La data de 22 aprilie, în urma măsurilor speciale de investigație desfășurate de angajații Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație, în raionul Anenii Noi, a fost localizat un cetățean străin originar din Ucraina, în vârstă de 38 de ani, care se afla în căutare internațională, fiind anunțat de către Interpol Ucraina pentru comiterea infracțiunilor de escrocherie, fals în acte și corupție.

Astfel, cu suportul angajaților Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratul General al Poliției, acesta a fost reținut pentru 72 de ore, în vederea inițierii procedurii de extrădare.

Activitățile ofițerilor de migrație sunt orientate inclusiv spre identificarea și reținerea persoanelor căutate la nivel internațional, care încearcă să utilizeze teritoriul Republicii Moldova pentru a se eschiva de la răspunderea penală.

Ultimele știri               
Acțiuni de control ale IGM: 11 străini depistați muncind fără acte legale
IGM continuă să sprijine incluziunea socială a străinilor din Republica Moldova
Străin îndepărtat sub escortă de pe teritoriul Republicii Moldova
Persoană căutată internațional, localizată de IGM
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.