La data de 30 aprilie 2026, angajații Direcției integrare străini, în comun cu Direcția prevenire și combatere a șederii ilegale a străinilor din cadrul Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), au desfășurat o sesiune informativă destinată cetățenilor străini, titulari ai dreptului de ședere la studii pe teritoriul Republicii Moldova.
La activitate au participat peste 80 de studenți originari din India, care au fost informați despre atribuțiile IGM, ariile de reglementare, precum și drepturile și obligațiile pe care le au pe durata șederii în Republica Moldova.
În cadrul sesiunii au fost abordate subiecte ce țin de riscurile migrației și șederii ilegale, accesul la servicii, precum și aspecte privind integrarea socio-economică a străinilor. Totodată, participanții au avut oportunitatea de a adresa întrebări și de a primi răspunsuri diverse situații cu care se pot confrunta pe durata studiilor.
Activitatea face parte din eforturile continue ale IGM de a sprijini integrarea străinilor și de a promova respectarea legislației în domeniul migrației, contribuind la creșterea nivelului de informare și la prevenirea situațiilor de ședere ilegală.



