Astăzi, Inspectoratul General pentru Migrație în comun cu partenerii au organizat două lecții interactive cu genericul „Cunoașteți drepturile” la Liceul Teoretic „D. Cantemir” din Cahul, pentru elevii claselor a V-a, dedicate promovării respectului reciproc, prevenirii intoleranței și xenofobiei.



La activitate au participat 46 de elevi, inclusiv 12 copii străini din Federația Rusă și Ucraina.
Activitățile au fost organizate în colaborare cu Aosciația obștească Centrul regional de dezvoltare comunitară și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea capacității de integrare socioeconomică a familiilor strămutate și a comunităților gazdă”, finanțat de Facilitatea Globală de Finanțare Concesională (GCFF), administrată de Banca Mondială și implementat de Terre des hommes Moldova în parteneriat cu Inspectoratul General pentru Migrație.
