Bilanțul activității Inspectoratul General pentru Migrație pentru anul 2024

Gestionarea migrației și asigurarea securității naționale, în conformitate cu reglementările internaționale, au reprezentat obiectivele principale care au ghidat activitatea Inspectoratului General pentru Migrație pe parcursul anului anului 2024. Inspectoratul General pentru Migrație al MAI a intensificat măsurile destinate să asigure admiterea și reglementarea șederii străinilor, prevenirea și combaterea șederii ilegale a acestora.

În perioada de raport, IGM a recepționat aproape 40 de mii de cereri pentru acte de ședere și vize, înregistrând o creștere de 6,3% față de anul precedent. Cele mai frecvente tipuri de cereri au vizat solicitările pentru acordarea și prelungirea dreptului de ședere, eliberarea actelor de identitate și invitațiilor. De asemenea, 31% dintre solicitările de ședere au avut ca scop reîntregirea familiei, iar 41% cu scop de muncă.

La sfârșitul anului 2024 pe teritoriul Republicii Moldova erau înregistrați peste 21.500 de străini și apatrizi din 130 de țări. Dintre aceștia, peste 5.600 aveau drept de ședere permanentă, iar aproximativ 16.000 beneficiau de ședere provizorie. În plus, IGM a continuat procesul de digitalizare, lansând platforma „e-filing” pentru depunerea online a cererilor de ședere și implementând noi sisteme informatice pentru gestionarea refugiaților și protecția temporară.

În ceea ce privește prevenirea șederii ilegale, IGM a documentat 2.521 de contravenții în 2024. Majoritatea încălcărilor (91,71%) s-au referit la șederea ilegală a străinilor, iar 8,09% la munca nedeclarată.

Pe plan internațional, IGM a consolidat relațiile de cooperare cu organizațiile internaționale, intensificând parteneriatele pentru realizarea obiectivelor comune și întărirea capacităților angajaților. Astfel, IGM a desfășurat mai multe operațiuni comune, inclusiv în colaborare cu poliția germană și cu Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex).

Nota informativă cu privire la activitatea Inspectoratului General pentru Migrație al MAI pe parcursul anului 2024 poate fi consultată aici.

Ultimele știri               
Întrevedere între conducerea IGM și Asociația Investitorilor Români
Program dedicat pentru documentarea cetățenilor Uniunii Europene
În atenția agenților economici și a cetățenilor străini documentați cu drept de ședere în scop de muncă
Străin căutat de Interpol identificat și reținut
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.