Cel de-al doilea șef-adjunct al Inspectoratului General pentru Migrație, prezentat echipei manageriale

La data de 7 aprilie 2025, Ministra Afacerilor Interne, doamna Daniela Misail-Nichitin, l-a prezentat oficial echipei Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) pe domnul Cornel Triboi, care va exercita, prin interimat, funcția de șef adjunct al IGM.

În noua sa calitate, domnul Triboi va coordona domenii strategice precum azilul, apatridia integrarea străinilor și asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale străinilor, contribuind activ la dezvoltarea și eficientizarea politicilor în aceste sectoare sensibile și de importanță majoră.

Din noiembrie 2022 și până în prezent, Cornel Triboi a ocupat mai multe funcții-cheie în cadrul Inspectoratului General pentru Migrație, printre care se numără: ofițer principal în Direcția combaterea șederii ilegale a străinilor, ofițer principal în Direcția juridică și management documente, precum și șef interimar al aceleiași direcții.

Noul șef adjunct mai are experiența profesională, acumulată în domeniul urmăririi penale, al dreptului și în domeniul juridic.

Conducerea IGM i-a urat mult succes în activitate și l-a asigurat de tot sprijinul instituțional în îndeplinirea noii sale misiuni.

Ultimele știri               
IGM a escortat un cetățean străin pentru nerespectarea regimului de ședere în Republica Moldova
Eveniment festiv dedicat sărbătorilor de iarnă pentru copiii cazați la Centrul de cazare al IGM
Inspectoratul General pentru Migrație a elaborat Profilul Migrațional Extins al Republicii Moldova pentru anii 2020–2024
Străinii descoperă tradițiile moldovenești de iarnă
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.