Prima > Știri și Media > Comunicatele de presă

Comunicatele de presă

Îndepărtat sub escortă pentru nerespectarea regimului de ședere
Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) informează că, la 26 martie 2026, a fost identificat un cetățean al Turkmenistanului, în vârstă de 29 de ani, care a încălcat regulile de ședere pe teritoriul Republicii Moldova. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că străinul nu a părăsit teritoriul țării la expirarea termenului de ședere acordat, încălcând astfel prevederile… Continuă lectura Îndepărtat sub escortă pentru nerespectarea regimului de ședere
Premieră în Republica Moldova: primii cetățeni ai UE au primit cărți de rezidență

26/03/2026 Comunicate de Presă

Astăzi, la Ghișeul de documentare al Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație, a avut loc un eveniment important: primii cinci cetățeni ai Uniunii Europene au primit cărțile de rezidență pe teritoriul Republicii Moldova.Actele de identitate au fost înmânate de către Șeful Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), domnul Dumitru Lazăr, care le-a adresat noilor… Continuă lectura Premieră în Republica Moldova: primii cetățeni ai UE au primit cărți de rezidență
Ghidul privind egalitatea de gen pentru persoanele străine în Republica Moldova

25/03/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație a elaborat Ghidul privind egalitatea de gen pentru persoanele străine aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Acest ghid oferă informații practice și recomandări pentru înțelegerea și promovarea egalității de gen, protecția împotriva discriminării, hărțuirii și violenței, precum și pentru integrarea activă în comunitate. Ghidul explică conceptele legate de egalitate și echitate de… Continuă lectura Ghidul privind egalitatea de gen pentru persoanele străine în Republica Moldova
Străin căutat de Interpol, localizat de IGM

25/03/2026 Comunicate de Presă

La 24 martie 2026, în urma măsurilor speciale de investigație desfășurate de ofițerii Direcției regionale Centru a Inspectoratului General pentru Migrație, a fost identificat în municipiul Chișinău un cetățean al Turciei, în vârstă de 44 de ani, anunțat în căutare internațională de către BNC Interpol Turcia. Potrivit informațiilor disponibile, acesta este bănuit de comiterea infracțiunii… Continuă lectura Străin căutat de Interpol, localizat de IGM
O nouă sesiune de informare organizată la Cahul privind prelungirea protecției temporare

25/03/2026 Comunicate de Presă

La 24 martie 2026, la Cahul, a fost organizată o nouă sesiune de informare și comunicare destinată persoanelor strămutate din Ucraina, privind procedura de prelungire a protecției temporare. Evenimentul a fost desfășurat în colaborare cu AO „Female Support Force” , reunind un număr de 15 participanți. În cadrul sesiunii, au fost prezentate informații actualizate privind… Continuă lectura O nouă sesiune de informare organizată la Cahul privind prelungirea protecției temporare
Străini îndepărtați sub escortă pentru trecerea ilegală a frontierei

24/03/2026 Comunicate de Presă

La data de 23 martie 2026, ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație (IGM) au îndepărtat sub escortă patru cetățeni ai Republicii Populare Bangladesh, membri ai unui grup de șase străini documentați pentru trecerea ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova. În urma demersului Direcției regionale Nord a IGM, Judecătoria Bălți a dispus la 03 martie… Continuă lectura Străini îndepărtați sub escortă pentru trecerea ilegală a frontierei
Întrevederea conducerii IGM cu Directorul adjunct al ICMPD

24/03/2026 Comunicate de Presă

La data de 20.03.2026, dl Dumitru Lazăr a avut o întrevedere cu dna Sedef Dearing, Director adjunct al Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD). În cadrul întrevederii, dl Lazăr a prezentat prioritățile Inspectoratului General pentru Migrație în domeniul migrației, reieșind din agenda de integrare europeană și din obiectivele stabilite în documentele de politică… Continuă lectura Întrevederea conducerii IGM cu Directorul adjunct al ICMPD
Activități de informare desfășurate de IGM privind prelungirea protecției temporare

23/03/2026 Comunicate de Presă

Pe parcursul săptămânii precedente, ofițerii Inspectoratului General pentru Migrație au desfășurat activități de informare în 5 locații din țară, în cadrul cărora s-au întâlnit cu cetățeni străini, în special persoane strămutate din Ucraina, fiind abordat subiectul prelungirii protecției temporare. Astfel, în regiunea Nord, ofițerii IGM au desfășurat activități în municipiul Bălți și orașul Dondușeni. Sesiunile… Continuă lectura Activități de informare desfășurate de IGM privind prelungirea protecției temporare
Împreună pentru o Moldovă mai verde – Angajații IGM parte din #GenerațiaPădurii

21/03/2026 Comunicate de Presă

Astăzi, 21 martie 2026, angajații Inspectoratului General pentru Migrație, alături de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, au participat la acțiunea de împădurire desfășurată în localitatea Dereneu, raionul Călărași. În cadrul acestei inițiative au fost plantați aproximativ 80.000 de puieți de corcoduș, salcâm și paltin pe o suprafață de 16,3 ha. Plantările au avut loc pe un… Continuă lectura Împreună pentru o Moldovă mai verde – Angajații IGM parte din #GenerațiaPădurii
IGM promovează toleranța și dialogul intercultural în liceele din Chișinău

20/03/2026 Comunicate de Presă

În luna martie, ofițerii Direcției integrare străini a Inspectoratului General pentru Migrație, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, au desfășurat activități de informare în Liceul Teoretic „Mihail Lomonosov” și Liceul Teoretic „Titu Maiorescu” din municipiul Chișinău. La activități au participat peste 50 de elevi ai claselor a VI-a, a VII-a, a VIII-a și a… Continuă lectura IGM promovează toleranța și dialogul intercultural în liceele din Chișinău
Străin căutat prin Interpol, depistat și reținut de IGM la Comrat

19/03/2026 Comunicate de Presă

La 19 martie 2026, ofițerii Direcției regionale Sud a Inspectoratului General pentru Migrație au identificat și localizat, în municipiul Comrat, un cetățean de origine turcă anunțat în căutare internațională prin Interpol, pentru infracțiuni de escrocherie, pe numele căruia era emis mandat de arest. Persoana a fost predată Inspectoratului de Poliție Comrat, din cadrul Direcției de… Continuă lectura Străin căutat prin Interpol, depistat și reținut de IGM la Comrat
Primele solicitări pentru cartea de rezidență depuse astăzi la Ghișeele IGM de către cetățenii Uniunii Europene

18/03/2026 Comunicate de Presă

Primele solicitări pentru obținerea cărții de rezidență de către cetățenii Uniunii Europene au fost depuse astăzi la Ghișeele Inspectoratului General pentru Migrație (IGM), odată cu intrarea în vigoare a noului cadru normativ. În procesul de depunere a dosarelor în prima zi au asistat secretara de stat a Ministerului Afacerilor Interne, Diana Salcuțan, și șeful adjunct… Continuă lectura Primele solicitări pentru cartea de rezidență depuse astăzi la Ghișeele IGM de către cetățenii Uniunii Europene
IGM își consolidează capacitățile de integritate instituțională

17/03/2026 Comunicate de Presă

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) continuă să-și consolideze capacitățile instituționale în domeniul integrității, prin desfășurarea unor acțiuni menite să promoveze transparența și comportamentul etic în activitatea zilnică. În acest context, recent, angajații din cadrul aparatului central, precum și cei ai Direcției regionale ,,Centru" a IGM, au participat la sesiuni de instruire dedicate consolidării culturii de… Continuă lectura IGM își consolidează capacitățile de integritate instituțională
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.