Delegația din Tadjikistan în vizită la IGM: colaborare în domeniul gestionării migrației

Săptămâna aceasta, Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a găzduit o delegație din Tadjikistan pentru un schimb de experiență ce a vizat managementul migrației și provocările actuale din domeniu. Această vizită consolidează dialogului bilateral, oferind ocazia ambelor părți să împărtășească bune practici și să exploreze noi soluții de gestionare eficientă a migrației.

Reprezentanții IGM au prezentat delegației tadjice structura instituțională și capacitățile administrative ale Inspectoratului, evidențiind importanța unui proces de gestionare a migrației adaptabil și aliniat la standardele europene. Temele discutate au inclus gestionarea migrației în Republica Moldova, regimul permiselor de ședere, legalizarea migranților, combaterea migrației ilegale și mecanismele de conformitate, precum și gestionarea datelor privind migrația și utilizarea sistemelor de informare.

Delegația din Tadjikistan a manifestat un interes deosebit față de situația cetățenilor tadjici stabiliți în Republica Moldova. Potrivit evidențelor IGM, în prezent, peste 150 de cetățeni ai Tadjikistanului sunt documentați cu permise de ședere.

Un moment important al vizitei a fost familiarizarea delegației tadjice cu activitatea Direcției Regionale Nord a IGM. Delegația a avut ocazia să viziteze Ghișeul unic de documentare a străinilor și să afle mai multe despre procedurile de admisie, documentare, azil, protecția temporară și integrarea străinilor. De asemenea, au fost prezentate mecanismele de reglementare a șederii ilegale a străinilor, cu un focus pe zona de nord a țării, unde sunt documentați 35 de cetățeni ai Tadjikistanului cu drept de ședere.

Schimbul de experiență între instituții contribuie la dezvoltarea unor politici mai sigure și coerente care să protejeze drepturile tuturor cetățenilor, fie că sunt localnici, ori migranți aflați în Republica Moldova.

Ultimele știri               
Străin declarat indezirabil pentru că a pus în pericol viața și securitatea oamenilor de Revelion
IGM a expulzat un cetățean din Kazahstan după executarea pedepsei cu închisoarea
Sărbători de iarnă mai frumoase pentru refugiați și migranți, cu sprijinul IGM
Cetățean al Republicii Kazahstan, aflat în căutare pentru folosirea documentelor false
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu
Facebook
YouTube
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.