Delegația din Tadjikistan în vizită la Inspectoratul General pentru Migrație

Săptămâna curentă Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) a primit în vizită de studiu pe subiectul apatridiei o delegație din Tadjikistan în Republica Moldova, constituită din oficiali ai Ministerului de Interne, Ministerului de Justiție al Tadjikistanului, reprezentanții UNHCR Moldova și ai Biroului Regional pentru Asia al UNHCR.

La 08 octombrie, în cadrul Centrului de plasament pentru străini, delegația a fost salutată de către Șeful IGM, Valentin Fiodorov, care a menționat disponibilitatea IGM-lui în împărtășirea bunelor practici și a experienței autorității competente pentru străini  în implementarea procedurii de recunoaștere a statutului de apatrid în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor, ofițerii IGM au prezentat procedura privind recunoașterea statutului de apatrid în Republica Moldova, au explicat garanțiile procedurale, drepturile și obligațiile solicitanților statutului de apatrid, procedura intervievării solicitanților statutului de apatrid, precum și prevenirea și reducerea cazurilor de apatridie în legislația națională. Totodată, a fost oferită informația privind procesul de integrare a străinilor pe teritoriul țării, inclusiv apatrizilor.

La 10 octombrie, delegația din Tadjikistan a vizitat oficiul IGM, unde le-a fost explicat mecanismului de acordare a protecției temporare și procesul de examinare a cererilor de azil. Membrii delegației au fost familiarizați cu actele eliberate de IGM în cadrul procedurii  de azil și apatridie.

Amintim că, începând cu anul 2011 Republica Moldova este parte la Convențiile ONU din 1954 privind statutul apatrizilor și din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie. Odată cu aderarea la Convențiile menționate a fost modificată și completată Legea nr. 200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova prin introducerea procedurii de recunoaștere a statutului de apatrid, pusă în aplicare începând cu luna februarie 2012.

Ultimele știri               
Sprijin pentru integrarea elevilor străini din Orhei
Angajații IGM își îmbunătățesc abilitățile pentru o comunicare eficientă și transparentă
Campania de desen „Moldova e și casa mea, implicarea mea contează”
Activitate recreativă la Liceul Teoretic „Maxim Gorki” din Bălți
Ți-a fost de ajutor acest articol?
DaNu

Ți-a fost de ajutor?

Da
Nu
Mulțumim pentru opinie
Facebook
YouTube
Sari la conținut
This site is registered on wpml.org as a development site. Switch to a production site key to remove this banner.